Orădeancă, în finală la „Faimoşii”

13Comentarii
Orădeancă, în finală la „Faimoşii”
ORADEA – Orădeanca Loredana Căvăşdan s-a calificat în finala emisiunii „Faimoşii” de pe TVR, care se va disputa pe 9 iulie.

Luni seară, talentata orădeancă de la Liceul „Aurel Lazăr” a impresionat cu melodiile Who Knew (Pink), Mon mec ? moi (Patricia Kaas) şi If You Wanna Be My Lover (Spice Girls) juriul format din Dana Dorian (profesoară de canto şi critic muzical), Randi şi Mihai Morariu (DJ la Radio 21) dar şi pe prezentatorii Cătălin Măruţă şi Marius Moga

„M-am bucurat mult că am câştigat, fiindcă şi ceilalţi tineri participanţi din Reşiţa, Braşov, Ploieşti şi Iaşi, au fost foarte buni, îndeosebi Ana Maria”, a mărturisit, după aflarea notelor, Loredana Căvăşdan.

Toţi finaliştii din 9 iulie vor urca pe scenă la concertul de Revelion organizat de Primăria Sectorului 5 Bucureşti cât şi în deschiderea unei serii de concerte cu Andreea Bănică, Nico, Delia, Cream sau Cristina Rus ca şi capuri de afiş

Iar marele învingător va fi recompensat cu o excursie în Guadalupe oferită de Monica Tatoiu, videoclip plătit şi regizat de Mihaela Rădulescu, ţinute pentru videoclip oferite de Cătălin Botezatu şi consultanţă de la Lucian Mitrea, impresarul Andreei Bănică.

Până acum Loredana a mai câştigat premiul II la Festivalul Tineretii Costineşti (august 2006), premiul II, la „Lotus Music Show Oradea” (27 mai 2007), premiul III la Festivalul-concurs „Nufărul Alb Tulcea” (21 iunie 2007). De asemenea, ea participă la selecţia naţională a Festivalului „Laura Stoica”.

 

Iată şi un filmcu interpretarea Loredanei a melodiei Who Knew  de Pink:

 

Cristian Horgos



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor