Orădeanul Maxim s-a impus în China

De Teodor Biriş
Orădeanul Maxim s-a impus în China
Adrian Maxim a repurtat o nouă victorie pe plan extern, câştigând lupta cu chinezul Liang Shouta, chiar la el acasă, în limitele categoriei 65,5 kg.

Deşi cotat cu şansa a doua, luptătorul orădean a reuşit să se impună la puncte prin decizie unanimă.
„Primele două reprize au fost mai echilibrate, dar în ultima repriză am preluat controlul şi am dominat categoric lupta. Decizia arbitrilor a fost unanimă. Sunt bucuros că am câştigat acest meci important pentru mine, care îmi deschide calea unei colaborări de lungă durată cu organizaţia Wu Lin Feng. M-am pregătit corespunzător pentru acest meci cu sprijinul Galirio şi Dol Guard, plus antrenamentele foarte bune realizate împreună cu Cosmin Cricleviţi şi Florin Lupu.

Am crezut tot timpul în victorie, în ciuda pronosticurilor specialiştilor. Am început mai precaut meciul ştiind că am în faţă un adversar periculos, dar pe măsură ce am înaintat în meci i-am identificat punctele salbe şi le-am exploatat. Experienţa dobândită cu campionul asistic îmi e de mare folos, fiind total diferită de cele anterioare avute cu luptători din Europa sau Africa”, ne-a declarat Maxim.

Pe fighet cardul galei au fost prezenţi luptători din ţări cu tradiţie în K1 cum sunt Olanda, Japonia, Rusia, Portugalia, Surinam, Franţa, Anglia şi România. Invitatul special al galei care a avut loc în oraşul Zhengzhou (China) a fost legenda Japoniei în K1 Max Kobayashi Masato.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase