Orădencele au fost reduse la tăcere

ORADEA – Etapa a XVIII-a a Diviziei A de baschet feminin a consemnat un eşec sever pentru CSM Universitatea, care a fost învinsă fără drept de apel de către U TCRE Cluj-Napoca.

Beneficiind de un lot net superior valoric, echipa oaspete a stăpânit meciul cu multă autoritate, desprinzându-se decisiv încă din primul sfert.
Gazdele au înscris primul coş, acesta fiind de altfel singurul moment în care au condus pe tabela de marcaj. Clujencele au marcat apoi opt puncte consecutive, scor 2-8, şi au dominat partida cu o neaşteptată lejeritate. Diferenţa în favoarea lor a crescut irezistibil, primul sfert încheindu-se cu scorul de 14-38. Meciul era practic jucat. Echipa oradeană a mai echilibrat jocul în sfertul al doilea, pe fondul relaxării clujencelor. Coşgetera gazdelor, Hughes, nu a prins o zi prea fastă, în timp ce U TCRE a beneficiat de jocul excelent al Andreei Orosz, care a marcat nu mai puţin de 37 de puncte. Partea a treia a revenit tot clujencelor, scorul înaintea ultimului sfert fiind 50-78. U Trustul CRE putea realiza suta de puncte în sfertul al patrulea, dar nu a forţat, oprindu-se în cele din urmă la 98. Rezultatul final, 65-98, este sugestiv pentru raportul de forţe din teren.
CSM Universitatea se va putea reabilita etapa viitoare, când va juca in deplasare cu Municipal Târgovişte.

CASETA TEHNICĂ


Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 100
CSM Universitatea Oradea – U Trustul CRE Cluj-Napoca 65-98 (14-38, 23-20, 13-20, 15-20)
CSM Universitatea: Gavra 6, Nagy 3, Grigoraş 2, Moiseev, Hughes 17 (1×3), Sabău, Stoiedin, Ordean 4, Singur 6, Oros, Brown 27. Antrenoare: Adriana Niculescu, Ioana Croitoru
U TCRE Cluj-Napoca: Grădinaru 9(1), Ardelean, Orosz A. 37 (4), Phillips 10, Adi, Huţanu 4, Cl. Pop 19 (1), Goranovic, Dunca, Graham 19, Mureşan, Giurgiu. Antrenori: Simona Muşat, Călin Pop
Arbtri: Ionut Harhaş (Iaşi), Cosmin Prişcă (Mediaş). Comisar FR Baschet: Romi Stănciulescu (Târgovişte)
Descalificări pentru 5 greşeli personale: – / Huţanu ‘33.

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase