Orădeni la Festivalul Mondial de Folclor

2Comentarii
Tinerii vor avea spectacole în fiecare zi
Tinerii vor avea spectacole în fiecare zi
În jur de 35 de tineri din Bihor vor reprezenta România la Festivalul Mondial de Folclor.


Ansamblul Folcloric „Florile Bihorului” de
la Palatul Copiilor şi Elevilor din Oradea va
participa, în perioada 4 – 15 august, la
festivalul Mondial de folclor „Festifolk –
Espana” din Spania care se va desfăşura
la Ribera del Fresno Badajoz. În jur de 35 de
juni vor reprezenta România la secţiunea
tineret a acestui concurs. Potrivit coordonatorului de
grup, maestrul de dans, Florica Negrău,
repertoriul coregrafic va cuprinde dansuri şi
cântece populare din Bihor (Valea Crişului
Repede, Valea Crişului Negru şi Valea
Barcăului) şi din judeţele Satu-Mare
(Subcodru, Oaş), Maramureş,
Bistriţa-Năsăud, Arad etc.


Promovare




Tot în această perioadă, orădenii
vor evolua şi în cadrul unui festival
naţional de folclor, care va avea loc la Murcia
(Spania). Ei vor colinda zilnic localităţile
din jurul celor două mari oraşe pentru a
promova folclorul românesc.  Grupul
orchestral este condus de profesorul Marius Marcu.
În concurs vor evolua şi Denisa
Puşcău şi Andreea Vaşadi, două
tinere soliste, aflate pe rampa de lansare.

„Ansamblul Folcloric „Florile
Bihorului” este un mesager de valoare care
transmite naţiunilor participante la festivalurile
naţionale şi internaţionale, jocul,
portul şi obiceiurile specifice folclorului din
vestul României. Noi am organizat la Oradea ani
la rând Festivalul Internaţional de Folclor
«Flori alese de pe Crişuri». Schimbul
cultural, relaţiile de prietenie şi
valorificarea folclorului ţării pe care o
reprezentăm sunt doar câteva din obiectivele
urmărite de ansamblul nostru”, spune
coregraful Florica Negrău. Aceasta crede că
prin repertoriul şi calitatea interpretativă
a folclorului, Ansamblul pe care îl conduce
îşi va îmbogăţi şi
în acest an, la acest festival, palmaresul
artistic cu un trofeu.


Crina Dobocan



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor