Orădenii, chemaţi sâmbătă la cimitirul Rulikowski

3Comentarii
Orădenii, chemaţi sâmbătă la cimitirul Rulikowski
De „Ziua cimitirului”, orădenii sunt invitaţi să cureţe şi să amenajeze mormintele

Conducerea Regiei Autonome de Pieţe Agrement şi Salubritate (RAPAS) Oradea îi aşteptă pe orădeni, sâmbătă, 29 mai, la Cimitirul Municipal Rulikowski. Anul acesta se va desfăşura a II-a ediţie a „Zilei cimitirului”. „Vrem să continuăm tradiţia «Cimitirul Rulikowski este al nostru». Cu toţii ştim acet lucru, dar ar trebui să ni-l asumăm mai mult decât la nivel declarativ”, este de părere Romulus Cosma, administratorul RAPAS. Unii dintre orădeni au uitat că au morţi în acest cimitir, deşi în contractul de concesiune se specifică clar că sunt obligaţi să întreţină mormintele.

Scopul manifestării este iniţierea orădenilor la acţiunea de curăţare a ciimitirului. „La fel ca şi în alte ocazii: Paştele morţilor sau Ziua morţilor şi acum le vom pune la dispoziţie, gratuit, pe baza unui act de identitate, uneltele necesare întreţinerii mormintelor: greble, sape, lopeţi, etc”, a precizat administratorul RAPAS.

Investiţii

Bimbó-Szuhai Tibor, directorul tehnic al regiei a enumerat investiţiile care s-au făcut în ultima vreme la cimitir şi planurile de viitor. „În următoarea perioadă cimitirul se va extinde cu 7 hectare spre cartierul Nufărul. Acolo se va amenaja un drum public, ca va lega Peţa cu Şoseaua de Centură. Cimitirul urmează să mai primească alte 3 hectare în zona fostelor unităţi militare de artilerie”, a declarat Bimbó-Szuhai Tibor.

Şi asta nu este totul. Administraţia Imobiliară Oradea se află în negocieri cu Comunitatea evreiască pentru cedarea unei suprafeţe din Cimitirul evreiesc. „Suntem pe cale să obţinem circa 8.000 de metri pătraţi din Cimitirul evreiesc. Discuţiile sunt în curs de derulare”, a specificat directorul tehnic al RAPAS.

În ceea ce priveşte investiţiile din 2010, acestea sunt de criză. „Dacă anul trecut lucrările de investiţii s-au ridicat la 1,6 miliarde de lei vechi, anul acesta avem la dispoziţie 250 de milioane de lei vechi pe care-i vom folosi pentru asfaltarea aleilor”, conchide Bimbó-Szuhai Tibor.

Începând cu această lună, vârstnicii şi persoanele cu handicap se vor putea deplasa mai uşor în cimitir. „Am pus la dispoziţia acestor persoane mai multe autoturisme pentru deplasarea în interiorul cimitirului”, ne-a informat Pásztai Ottó Zsolt, administratorul Cimitirului Rulikowki.

Conducerea regiei ţine să precizeze că vor fi păstrate tarifele funerare de anul acesta şi pentru anul 2011.

Dan Birta



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor