Orădenii nu vor beton pe mal

2Comentarii
ORADEA – Articolul legat de betonarea malului Crisului Repede, publicat în Jurnal Bihorean şi postat pe portalul Bihor Online, a „agitat” forumiştii preocupaţi de problemele urbei lor.

Multe din cele 47 de păreri postate până vineri la amiază nu numai că sunt împotriva betonării malului, ci aduc şi argumente prin care îşi susţin alegerea. Astfel, un cititor care se semnează pe forum cu „Un cetăţean al Oradiei” ne-a trimis câteva poze cu malul Loirei, din Franţa, unde natura e aproape neatinsă şi totuşi îngrijită.

Anul trecut, Mihai Togor, preşedintele Centrului Regional de Supraveghere Ecologică „Munţii Apuseni”, dădea un alt exemplu relevant pentru situaţia Crişului orădean, prin malul Dunării de pe teritoriul Germaniei, a cărei debit e comparabil cu cel al râului ce ne traversează municipiul. Varianta aleasă în Germania pentru amenajare a fost plasarea unor bolovani prin care vegetaţia poate pătrunde şi care nu „sufocă” natura.

Cu siguranţă că există şi o rezolvare tehnică ecologică a problemei. Dar pe cine interesează? Betonul rezolvă orice problemă, astfel nu mai contează nici poluarea, nici mediul natural, nici spaţiile verzi. Plimbările romantice şi nu numai le vom face regulat pe o faleză regularizată. Nu mă mai miră nimic după câte proiecte au ieşit nasol sau au fost aberante. Îmi aduc aminte de comedia cu Stan şi Bran turnaţi până la genunchi în beton în două castroane imense de tablă. (…)

Datoria noastră e să notăm şi să luăm aminte la vot” (Alex). ;În loc să arunce banii pentru aşa ceva, mai bine ar betona câteva străzi, că unele sunt sub orice critică! Dar deh, primăria trebuie să îngraşe firma nu-ştiu-cui, vila unuia sau altuia, etc” (Geo)

E foarte bine ca se apuca de treabă şi pentru următoarea porţiune. Observ că mulţi care scriu aici în numele ecologiei nu ştiu ce colonie de şerpi şi şobolani erau pe malul Crişului în dreptul Fabricii de spirt şi drojdie iar acum totul este curat”, scrie un autor anonim, contrazicându-i pe cei mulţi ce se opun amenajării malului.

Pe malul curat al Loirei, vegetaţia „sălbatică” nu deranjează pe nimeni. (Un cetăţean al Oradiei)

Monica Mateiu



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor