Orădenii, receptivi la probleme despre corupție

De CARMEN ILE
Reactualizat la:
Orădenii, receptivi la probleme despre corupție
© Foto: Carmen Ile
Asociaţia Pro Democraţia (APD) şi Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor au desfășurat joi, pe pietonală, un proiect de informare, conștientizare și implicare a orădenilor în prevenirea faptelor de corupție – „Plătește zero pentru ce ți se cuvine!”.

Inițial, orădenii ar fi trebuit să fie informați cu privire la riscurile implicării în fapte de corupţie, folosind o metodă informală şi inedită – labirintul. Din cauza ploii, acesta nu a fost instalat, iar voluntarii de la APD și DGA au stat de vorbă cu trecătorii, care au completat un chestionar anticorupție în urma informațiilor aflate.

„Scopul nostru este să educăm cetățenii, să trezim în conștiința lor spiritul civic pentru că o țară civilizată pleacă de la o educație sănătoasă”, a explicat comisarul-șef Daniel Moldoveanu, de la DGA.

„În fiecare oraș oamenii spun că acolo este capitala corupției și ne întreabă de ce am mers atât de târziu. Ei apreciază acest lucru (proiectul de informare). Ne bucură că sunt receptivi, iar noi le spunem că trebuie să ia atitudine. În mentalitatea românului s-a cultivat de mult timp că trebuie de sus să primim ordine, de sus trebuie cineva să dicteze, să-ți schimbe tonul. În realitatea, fiecare bucățică din puzzle contează”, este convins Moldoveanu.

Peste 160 de orădeni au primit pliante despre corupție, dar și tricouri înscripționate cu mesajul „Nu pica în capcana corupției! Telverde: 0800806806”.

Proiectul „Plătește zero pentru ce ți se cuvine!” se află la a treia ediție la nivel național și la prima ediție în Oradea. În 2015, acesta se mai desfășoară în orașele Tulcea, Brăila, Deva, Timișoara, Ploiești, Baia Mare, Sf. Gheorghe, Chișinău, Cahul.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase