Oradenii si chemarea Alpilor

De Cristina Ghilea
Pe vârful Breithorn
Pe vârful Breithorn
Anotimpul nu contează. Pe caniculă sau ger, gheţarii din Alpi exercită aceeaşi atracţie pentru pasionaţii de munte.

Trei alpinişti – Dorel Miheş, Florina Vaida şi G. Cristian Răzvan – au reuşit cucerirea unora dintre cele mai spectaculoase vârfuri şi pasuri din Alpii elveţieni şi italieni.

„Primul obiectiv a fost Zermatt, Elveţia, unde am făcut aclimatizarea şi de unde am început ascensiunile. Pe 15 septembrie am ajuns la refugiul Theodulo (3.317 m), pe 16 septembrie a urmat ascensiunea pe vârful Breithorn (3.469 m) şi pe 17 am coborât înapoi în Zermatt”, rezumă Dorel Miheş experienţa alpinistă.

„Ca pe vremuri”

După stricteţea elveţiană, expediţia a intrat, pe 18 septembrie, în spiritul latin al Italiei, cu mutarea dincolo de graniţă. Monte Rosa, lanţ muntos cu numeroase vârfuri de peste 4.000 de metri şi cu mulţi gheţari care domină nordul Italiei a fost cea de-a doua ţintă a alpiniştilor.

După două zile de pauză, datorate nevoii de refacere fizică dar şi vremii proaste, cei trei au pornit din Alagna (1.191 m), Italia, spre refugiul Gnifetti (3.647 m). „Cu tot echipamentul şi rezervele necesare am urcat în 11 ore şi jumătate. A fost o probă de alpinism ca pe vremuri”, comentează Miheş.

Pe 21 septembrie, cei trei şi-au atins o altă ţintă propusă, dar pe un traseu inedit. „Din cauza căldurii crevasele din gheţar, traseul pe gheaţă era mult prea periculos. Vârful Piramide Vincent (4.215 m) l-am abordat, în premieră, pe creasta sudică, direct pe stâncă. A fost un traseu de grad 5”, precizează alpinistul. Expediţia s-a încheiat pe 23 septembrie, cei trei revenind în ţară cu mulţumiri pentru familiile răbdătoare şi pentru Facultatea de Geografie, Turism şi Sport care le-a permis accesul la baza sportivă pentru pregătire.

 

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase