Orăşelul copiilor

1Comentariu
Orăşelul copiilor
Într-o vreme când posibilităţile de comunicare şi cunoştere au crescut enorm, este îngrijorător de vizibilă ignoranţa, subminarea bunului gust şi izolarea. Pentru fiinţa umană, care este una sociabilă, compasiunea e o componentă esenţială.

De cele mai multe ori lipseşte pretextul care să declanşeze manifestarea spiritului de împreună- simţire cu ceilalţi.

Ei bine, tinerii sunt cu mult mai mult în căutarea unor astfel de pretexte şi este foarte important să le fie oferite, fie şi măcar ca o alternativă la oferta de violenţă şi promiscuitate pe care societatea de azi le-o serveşte.

În acest sens, duminică, 22 aprilie, Departamentul de Tineret al Conferinţei Banat a organizat la Sântana, judeţul Arad, „Orăşelul copiilor”. Beneficiind de susţinerea decisivă a celor 70 de lideri de tineret prezenţi, precum şi de colaborarea cu Agenţia Naţională Antidrog, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Şcoala Generală Sântana, Primăria Oraşului Sântana, Inspectoratul de Poliţie al oraşului Sântana, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Sântana, programul nostru a fost extrem de bine primit în localitate, mai bine de 530 de copii şi adolescenţi fiind înregistraţi, marea majoritate fiind, evident, localnici.

În parcul din centrul localităţii a fost creat un mini orăşel pentru copii având reprezentate instituţiile obişnuite într-un oraş: primărie, şcoală, spital, casă de cultură, bibliotecă, poliţie etc. Organizatorii au pregătit multiple activităţi recreative (jocuri, concursuri, trasee cu obstacole, teatru de păpuşi), educative (educaţie antidrog, concursuri, învăţarea regulilor de prim ajutor, viaţa în natură etc.), activităţi care dezvoltă îndemânările şi creativitatea (arte şi meşteşuguri). Participanţii au primit diferite pliante antidrog, produse de Asociaţia Naţională Antidrog, şi materiale informative cu privire la educaţia copiilor.

Pentru informaţii suplimentare legate de acest eveniment puteţi îl puteţi contacta pe directorul Departamentului de Tineret al Conferinţei Banat a Bisericii Adventiste, principalul organizator, apelându-l la numărul de telefon 0744618388.



Narcis Ardelean,

Director Departament Comunicare





Vasile Filip



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor