Oşorhei vrea alipirea la Oradea

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
12Comentarii
Ioan Pop
Ioan Pop
La un an după ce a refuzat invitaţia de a organiza referendum pentru unificare, primarul comunei s-a răzgândit.

În plină campanie pentru unificarea Sînmartinului cu Oradea, primarul din Oşorhei anunţă că va organiza referendum pentru alipirea comunei pe care o păstoreşte la  municipiu. Fix acum un an, primarul refuza categoric invitaţia de a fuziona cu Oradea, adresată de primarul Ilie Bolojan tuturor comunelor limitrofe.

Ioan Pop, primarul Oşorheiului, liberal ca şi coloratură politică, zice că s-a răzgândit în urma discuţiilor pe care le-a avut cu cetăţenii din comună, care s-au arătat interesaţi să devină orădeni.


 

Sunteti de acord cu unirea Osorheiului cu Oradea?

Se Incarca ... Se Incarca ...

 

„Oamenii au nişte cereri pe care noi, la nivel de comună, nu le putem rezolva. Ne deranjează, de exemplu, că DN1 trece prin mijlocul satului. Câte 150 de maşini trec în zece minute prin faţa fiecărei case. Dacă eram legaţi cu Oradea, acum centura ocolea Oşorheiul”, zice primarul. Acum, cu „centura”  care-i trece prin centrul comunei, i se întâmplă să aştepte şi câte zece minute ca să-şi poată scoate maşina pe drum, exemplifică el.

N-au control

Transportul în comun este o altă problemă a cărei rezolvare o vede Pop în alipirea la municipiu. „Nu avem niciun control în transportul în comun, pentru că operatorii se selectează prin licitaţie, de Consiliul Judeţean. Degeaba îmi reclamă oamenii că nu sunt curse la orele la care ar trebui sau că autobuzele sunt prea mici, că operatorul nu cu mine are contract”, mai zice primarul. Pop spune că a lua pulsul comunităţii şi a constatat că „balanţa înclină spre unificare”. Personal, edilul se simte faultat de alocarea bugetară. „18 miliarde de lei (vechi n.r.) mi-au luat de la buget şi au dat unei comune de prin Olt sau ce ştiu eu de unde, în care primăria nu s-a străduit, ca noi, să colecteze impozitele şi taxele”, crede el.

Oierii

Spune că a întâmpinat rezistenţă la ideea unificării cu Oradea din partea crescătorilor de animale. Oamenii se tem că în oraş nu vor mai putea creşte oi sau vaci. Pop spune că situaţia acestora mai poate dura cel mult zece ani, până când pretenţiile Uniunii Europene vor ajunge şi pe uliţele comunei. „Oşorheiul mai are doar vreo 80 de hectare de păşune, restul de teren a fost inclus în intravilan. La noi, urbanizarea e făcută, chiar dacă suntem comună. Când vor deveni obligatorii normele europene, nu vor mai putea ţine animale din cauza disconfortului creat vecinilor”, crede Pop.

În opinia sa, „mai mulţi sunt pro decât contra”, motiv pentru car va propune consiliului local un proiect de hotărâre prin care să aprobe organizarea unui referendum. „Dacă ne decidem să facem referendumul, o să umblu din casă în casă să le spun celor care au îndoieli care sunt avantajele unificării. Eu am lansat ideea că, dacă Oradea ne primeşte, şi aşa cred că e după invitaţia de anul trecut, să lăsam oamenii să decidă”, e concluzia sa.

 



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor