Ouăle sporesc generozitatea oamenilor

Ouăle sporesc generozitatea oamenilor
O substanţă care există în ouă are capacitatea de a-i face pe oameni să devină mai generoşi, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii olandezi.

Triptofanul, un aminoacid din anumite produse alimentare, poate să influenţeze comportamentul uman, potrivit cercetătorilor. Într-un set de experimente, savanţii olandezi au descoperit că administrarea unor doze mici de triptofan – echivalentul cantităţii de triptofan din trei ouă – a dus la dublarea sumelor donate de voluntari unor organizaţii de caritate.

Ouăle, peştele şi laptele sunt bogate în triptofan, un aminoacid care este transformat în organism în serotonină, o substanţă asociată cu buna dispoziţie.

Triptofanul este comercializat şi sub forma unui supliment alimentar, denumit TRP.

„Pentru prima dată, am încercat să aflăm dacă administrarea unui compus prezent în anumite alimente precum peşte, ouă, soia şi lapte poate să stimuleze donaţiile pentru organizaţiile de caritate. Studiul nostru reprezintă prima demonstraţie din lume a faptului că donaţiile pentru caritate pot fi mărite cu ajutorul suplimentelor alimentare asociate cu serotonina”, au explicat cercetătorii de la Universitatea Leiden din Olanda.

Cercetătorii olandezi au realizat un experiment pe 32 de bărbaţi şi femei. Jumătate dintre ei au primit o pudră ce conţinea 0,8 grame de TRP, iar ceilalţi voluntari au primit o pudră placebo.

Fiecare voluntar a primit suma de 7,5 lire sterline (11,25 dolari) pentru participarea la experiment. Ei au fost întrebaţi dacă doresc să doneze acea recompensă financiară sau o parte din ea în scopuri caritabile.

Atunci când psihologii au comparat rezultatele au descoperit că voluntarii care au primit pudră TRP au donat, în medie, 1,15 dolari, în timp ce voluntarii care au primit un placebo au donat în medie doar jumătate din acea sumă.

Nu este cunoscut deocamdată un mecanism prin care un supliment alimentar ajunge să aibă un astfel de efect, dar savanții consideră că în acest proces ar putea fi implicată oxitocina, hormonul iubirii şi al ataşamentului, produs de femei în timpul alăptării şi raporturilor sexuale.

Sursa: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase