Pretext pentru care romii îi contactează pe oameni este acela că le schimbă jgheaburile şi burlanele de la casă la preţuri extrem de atractive. Conform relatării fiului unei astfel de victime, țintele romilor sunt oameni în vârstă. Modul de operare prezentat e simplu: se prezintă extrem de convingător, sunt amabili și îi fac potenţialei victime o ofertă de nerefuzat, la preţuri ce par chilipiruri. Ca să fie şi mai convingători spun că ei execută toată lucrarea. Ba, mai mult, după ce omul pare convins i se cere buletinul cu pretextul de a încheia un aşa -zis contract, din care omul nu primeşte însă nici un exemplar. „Mama mea are 84 de ani. Avea ceva bani în casă adunați de-a lungul timpului din pensii şi o sumă care provenea din vânzarea unor porci. Romii au intrat peste ea, i-au spus că are jgheaburile stricate, i-au înlocuit, dar fără să le fixeze, vreo 20 de metri de jgheaburi. Iniţial i-au spus că o costă 200 de lei. Dar când să facă plata, după ce le-a dat buletinul pentru a face aşa-numitul contract i-au cerut 4.000 de lei. Imediat după ce au primit banii şi înainte ca mama să-şi revină din şoc s-au făcut nevăzuţi cu o maşină ce purta numere de Polonia. Am sunat imediat la 112, a venit un agent de Poliţie. Am dori să aflăm dacă această faptă se află în cercetare, menţionând că nu este primul caz de acest fel în comuna Olcea. Au fost oameni înşelaţi cu 8.000 de lei”, ne-a relatat fiul victimei.
Păcăliţi de oamenii cu burlanul
Reactualizat la:
Doi octogenari din Olcea au fost înşelaţi de mai mulţi romi cu 4.000 de lei.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A mai rămas doar o zi până când se dă start unei noi ediții a Târgului de Paști Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primarul Oradiei, Florin Birta, și președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, au primit joi vizita Excelenței Sale Leena Liukkonen, ambasadorul Finlandei în România
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihorenii sunt invitați duminică 28 aprilie, de la ora 17, la prima ediție a concertului de pricesne „Duminica la Florii” care va avea loc la Biserica Ortodoxă „Buna Vestire” din Sânmartin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat a fost arestat pentru 30 de zile, de un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Salonta, sub acuzația că ar fi agresat-o sexual pe fiica minoră a concubinei sale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!