Padure de salcami pe locul vilelor ANL

Iniţial rezervat pentru vilele ANL, terenul din strada Branului are toate şansele să devină o pădure de salcâmi.

Consilierii locali şi-au dat acordul atât pentru schimbarea destinaţiei cât şi pentru accesarea de fonduri nerambursabile de la „Programul de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate” în sesiunea din această toamnă. Acesta este derulat de Administratia Fondului pentru Mediu.

Amplsarea potenţialei paduri este la est de centrul oraşului, la intersecţia străzilor Branului şi Titus Popovici. „În urma acestui proiect se va soluţiona controlul eroziunii solului, al eroziunilor şi alunecărilor de teren.

Pădure tehnică

Totuşi, se pare că simpla plantare a salcâmilor nu este suficientă. Proiectanul susţine că este nevoie de terasarea terenului şi de construirea unui sistem de drenaj al apelor subterane şi pluviale. Studiul de fezabilitate prevede lucrări de compactare a pământului dar şi de amenajarea de terase acolo unde panta ete mai mare de 15%. Drenajul ar avea rostul de a creşte stabilitatea versanţilor în acţiunea apelor subterane, până la de 3-5 ori. Ulterior îngropării sistemului de drenaj n-ar mai fi nevoie de întreţinere a acestuia, se arată în Studiul de fezabilitate.

C.G.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase