Pâine retrasă de pe rafturi și brutării amendate cu 93.000 de lei de Protecţia Consumatorilor

9Comentarii
Pâine retrasă de pe rafturi și brutării amendate cu 93.000 de lei de Protecţia Consumatorilor
Nu mai puţin de 31 de agenţi economici, din 37 verificaţi, cu activitate în domeniul pâinii şi produselor de panificaţie, au fost sancţionaţi de Protecţia Consumatorilor Bihor.

Acţiunea, având ca tematică verificarea respectării prevederilor legale privind modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a pâinii, a produselor de panificație şi a produselor de morărit, s-a desfăşurat în a doua jumătate a lunii mai.

„În timpul acţiunii tematice de control au fost controlaţi 37 de operatori economici, fiind constatate abateri la 31 dintre aceştia. Au fost încheiate 31 de procese-verbale de constatare a contravenţiei, prin care au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare totală de 93.000 de lei. Din totalul de produse verificate (pâine şi produse de panificaţie şi morărit) – 8.689 kg, în valoare de 7.767 de lei, au fost oprite temporar de la comercializare 2.011 kg”, informează Giani Bura, comisar-şef adjunct la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor.

În timpul acţiunii tematice au fost constatate următoarele abateri: etichetarea incompletă, conform cerinţelor legislaţiei în vigoare – lipsa unei declaraţii nutriţionale, lipsa informaţiilor privind ingredientele cu caracter alergen; neafişarea denumirii furnizorului de pâine, a denumirii produsului, sortimentul şi preţul raportat la unitatea de măsură; lipsa etichetelor cu elemente de identificare şi caracterizare pentru produsele comercializate vrac.

Sfaturi pentru consumatori

Protecţia Consumatorilor Bihor le oferă mai multe sfaturi consumatorilor la achiziţionarea produselor de panificaţie şi patiserie. Astfel, consumatorii sunt sfătuiţi să refuze produsele care prezintă modificări ale culorii, consistenţei, gustului, mirosului sau care prezintă semne de infestare cu paraziţi. De asemenea, să acorde atenţie aspectului – pâinea nu trebuie să fie arsă, insuficient coaptă, deformată sau, şi mai grav, să prezinte urme ale contactului cu rozătoare şi urme de mucegai.

Consumatorii nu trebuie să accepte produsele care prezintă data durabilităţii minimale modificată sau depăşită şi, după caz, trebuie să solicite vânzătorului informaţii referitoare la ingredientele componente (gluten, diverse seminţe, alune/nuci, ouă, lapte etc.), pentru evitarea provocării alergiilor. Cumpărarea produselor de panificaţie și patiserie trebuie făcută din locuri autorizate, care asigură condiţii corespunzătoare de transport, depozitare şi comercializare.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor