Pâinea s-ar putea scumpi cu 0,2 lei pe an

Pâinea s-ar putea scumpi cu 0,2 lei pe an
BUCUREŞTI – Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) vrea să introducă fier şi acid folic în făina destinată consumului uman de pe piaţa internă pentru a preveni anemia, a reduce defectele la naştere, rata accidentelor cardiovasculare, precum şi pentru a spori productivitatea muncii.

Propunerea Ministerului Sănătăţii de a introduce fier şi acid folic în făina produsă sau importată care se va comercializa pe piaţa internă ar putea intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2008, condiţii în care preţul pâinii la raft pentru cantitatea de 300 de grame va creşte, potrivit estimărilor MSP cu 0,192 lei pe an.

Decizia Ministerului Sănătăţii de a fortifia pâinea cu fier şi acid folic a pornit de la faptul că anual, România pierde 265 milioane de dolari din cauza scăderii productivităţii muncii la adulţi şi tinerii anemici. De asemenea, din acelaşi motiv, cheltuielile pentru tratarea acestei afecţiuni cresc anual cu 45 milioane dolari şi, deficitul de acid folic provoacă moartea a 11.000 de copii, care se nasc prematur.

Potrivit medicilor, anemia este un indicator atât al malnutriţiei cât şi al sănătăţii precare. Deficienţa de fier, în formele ei cele mai severe, duce la apariţia anemiei feriprive. Medicii precizează că şi alte deficienţe nutriţionale în afară de cea de fier, cum ar fi cele de vitamina B12, acid folic (vitamina B6) şi vitamina A, pot cauza anemie, deşi dovezile medicale în acest sens sunt incerte.

Potrivit notei de fundamentare care însoţeşte propunerea MSP, în România, incepând cu anul 1990, Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi a Copilului din Bucureşti, cu suport tehnic şi financiar din partea Reprezentantei UNICEF, a desfăşurat mai multe studii despre gradul de nutriţie al copiilor, punând accentul şi pe viaţa intrauterină. Potrivit MSP, toate studiile realizate între 1991 şi 2005 au evidenţiat prezenţa unor deficienţe nutriţionale la femeile tinere, la femeile însărcinate şi la copii şi susţin concluzia că anemia este o problemă majoră de sănătate publică în România.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase