Pampers la cai

2Comentarii
Pampers la cai
BUCUREŞTI – Senatorii au hohotit de râs la dezbaterea despre împrăştierea excrementelor animale pe drumurile publice. Intrigat de propunerea legislativă a deputatului UDMR Antal Istvan, senatorul PRM Gheorghe Funar a intervenit de la tribuna Senatului:

“Ce se întâmplă dacă proprietarul turmei este în Senat să susţină un proiect de lege, iar animalele lui să treacă pe drum? Iniţatorul-proprietar de animale nu poate să fie pe şosea în decurs de o oră şi ştie că animalul lui a făcut ceva şi să cureţe şoseaua”.

            Funar şi-a continuat tirul întrebărilor retorice: “Cum ştie cel care aplică amenda care animal şi ce a făcut pe şosea şi cum ştie care este proprietarul? Cum află proprietarul de la propriul animal că a făcut ceva pe şosea, ca în maxim o oră să se ducă cureţe şoseaua?”.

            Zâmbetele celor din sală s-au transformat dintr-o dată în hohote de râs.

            Atmosfera hilară a fost calmată pentru moment de discursul iniţatorului, Antal Istvan, care a dorit să ofere o argumentare raţională a legii pe care a propus-o.

            El a susţinut că oamenii se duc la biserică duminica şi “observă cum arată drumurile”, spre deosebire de anii ’60, când “animalele purtau un sac”, iar şoselele erau curate.

            În sprijinul legii sale, Antal a încercat să le inducă senatorilor imaginea a ceea ce percep turiştii, întrebând ce ar putea crede turiştii care vin în România şi vizitează o localitate pe al cărei drum public a trecut o cireadă.

            Argumentele deputatului UDMR nu au curmat şirul intervenţiilor ironice. Mai mult, le-au amplificat.

            Un senator a vorbit despre “pampers pentru animalele de tracţiune”, altul a întrebat dacă vacile din cirezi trebuie să poarte “săculeţi”.

            “Pe şoselele României circulă şi vaci şi bivoli? Cum facem, ce dispozitiv le punem?”, a completat, plin de vervă, Funar.

            Democratul Dan Cârlan, preşedintele Comisiei pentru administraţie publică, a avut o tentativă de a iniţia o discuţie serioasă, susţinând că acest proiect de lege este “un semnal dacă satul românesc se îndreaptă mai spre Europa sau mai spre Pakistan”.

            Intervenţia lui Cârlan a fost deturnată de Funar. Senatorul PRM a anunţat că propune un amendament potrivit căruia Consiliul Local al fiecărei localităţi este obligat să asigure curăţarea drumurilor imediat după trecerea animalelor. “Proprietarii sunt la diverse localităţi, nu sunt în localitate dimineaţa sau seara, când se întoarce turma”, a argumentat Funar.

            Amendamentul său a fost, însă, respins. Dan Cârlan a oferit chiar şi un contraargument: “poluatorul plăteşte”, deci proprietarul trebuie să cureţe, nu Consiliul Local.

            Disputele s-au mutat în alt plan, al utilizării excrementelor de către locuitorii de la sate.

            Senatorii PC Constantin Gheorghe şi Gavrilă Vasilescu au adus în dezbatere tema folosirii “materialului lăsat pe drum de animale” pentru tencuieli sau pentru încălzire.

Parlamentarii au discutat în contradictoriu, miercuri, mai mult de o oră, problema preîntâmpinării împrăştierii excrementelor animale pe drumurile publice, aprobând o lege de modificare a regimului juridic al drumurilor publice, iniţiată de un deputat UDMR.

            Până la urmă, plenul Senatului a adoptat, cu 45 de voturi “pentru”, 21 de voturi “împotrivă” şi 6 abţineri, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă privind regimul juridic al drumurilor, iniţiat de deputatul UDMR Antal Istvan.

            Reprezentantul UDMR a propus două amendamente. Primul articol stipulează: “Pe sectoarele de drumuri publice care traversează localităţi unde, pe partea carosabilă a drumului public circulă animale în grup, în turmă sau animale izolate, de povară ori de călărie, proprietarii, respectiv Asociaţia Crescătorilor de Animale, sunt obligaţi să asigure curăţarea părţii carosabile folosite în acest scop, în maxim o oră după trecerea animalelor, atât în intravilanul, cât şi extravilanul localităţii. Supravegherea îndeplinirii sau neîndeplinirii acestor obligaţii revine autorităţilor administraţiei publice locale”.

            Potrivit celui de-al doilea amendament al lui Antal Istvan, “animalele de tracţiune care circulă pe drumurile publice sunt obligate să poarte un dispozitiv special care preîntâmpină împrăştierea excrementelor pe partea carosabilă a drumului public”.

            Preşedintele de şedinţă, Teodor Meleşcanu, a cerut, însă, să se modifice “formularea nefericită” a celui de-al doilea articol al propunerii legislative, astfel încât obligaţia să revină proprietarului, nu animalelor. Senatorii au fost de acord, iar amendamentul a fost reformulat: “Proprietarii animalelelor de tracţiune care circulă pe drumurile publice trebuie să asigure purtarea de către animale a unui dispozitiv special care preîntâmpină împrăştierea excrementelor pe partea carosabilă a drumului public”.

             

            Realizând că discuţiile deviaseră în zona hohotelor nestăpânite de râs, preşedintele de şedinţă, Teodor Meleşcanu, a anunţat continuarea dezbaterilor pe marginea proiectului de lege.

            Calmând cumva atmosfera, senatorii au reuşit să voteze, relaxaţi, reducerea cuantumului unor amenzi care se aplicau pentru nerespectarea prevederilor acestei legi.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor