Festivităţi de Ziua Naţională, cu meniu tradiţional

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
22Comentarii
Festivităţi de Ziua Naţională, cu meniu tradiţional
Prefectura îi invită pe orădeni la parada tradiţională de 1 Decembrie. Primăria oferă mult apreciata fasole cu ciolan.

Joia viitoare, orădenii sunt invitaţi să aniverseze Ziua Naţională a României în stradă, împreună cu oficialităţile. Nu vor lipsi din programul zilei momentele solemne din Parcul 1 Decembrie, cuvântările şi depunerile de coroane, dar punctul principal de atracţie rămâne desfăşurarea de forţe militare, pe traseul Piaţa Cetate – megagiraţie, prin Centrul Civic. Cu puţin noroc, orădenii ar putea avea parte de vreme bună în 1 Decembrie. Dacă nu, mâncarea caldă oferită de Primărie pică la fix.

„Cu prilejul Zilei Naţionale a României, Primăria Municipiului Oradea îi invită pe orădeni să se bucure de sărbătoarea tuturor românilor, atât prin participarea la manifestările oficiale dedicate acestui eveniment, cât şi prin gustarea tradiţionalului meniu de 1 Decembrie, fasole cu ciolan.

Festivităţile vor începe la ora 11:00, la Statuia Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie, cu ceremonialul religios şi militar, urmat de defilarea gărzii de onoare şi onorul muzicii militare, apoi de parada militară cu personal şi tehnică, desfăşurată în Centrul Civic, pe platoul din faţa Catedralei Ortodoxe.

Imediat după finalizarea paradei, în jurul orei 13:00, va începe distribuirea meniului tradiţional de fasole cu ciolan, varză murată şi ceai, pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor. Atât meniul cât şi varza murată vor fi oferite în caserole, în două puncte de distribuţie. În acest an, Municipalitatea pregătește pentru orădeni 2.700 de porţii de mâncare şi ceai, preparate cu sprijinul Garnizoanei Oradea, la popota militară”, informează Municipalitatea.

Închis prin Centrul Civic

Prefectura informează că pentru buna desfăşurare a antrenamentului general din data de 27 noiembrie, ora 11:30, a ceremoniei militare şi paradei militare din data de 1 decembrie, orele 11:00-13:30, organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României, traficul rutier şi circulaţia mijloacelor de transport în comun pe traseul Calea Mareşal Averescu – sens giratoriu – Piaţa Independenţei – în faţa Catedralei – Piaţa Cetăţii – str. Sucevei  vor fi întrerupte/deviate, astfel:

– în data de 27 noiembrie, orele 10:30-12:30;

– în data de 1 decembrie, orele 11:00-13:30.

Prefectul premiază simbolic

Am mers spre învăţămînt, medicină, cultură, nu doar spre structurile ambulanţă, salvamont, şcoala de poliţie Avram Iancu. În total, vor fi şase persoane care, în cadrul ceremoniilor, vor primi câte o diplomă şi drapelul naţional, în semn de recunoaştere”, a informat prefectul Claudiu Pop, referindu-se la obiceiul de a-i recompensa pe bugetarii care s-au remarcat în activitatea lor, din acest an.


1 Decembrie – Ziua Naţională a României

Programul oficial de 1 Decembrie

11:00-11:02 – Primirea persoanei oficiale, prezentarea onorului, salutul Drapelului de luptă şi ocuparea locului în dispozitiv;
11:02-11:05 – Intonarea Imnului Naţional al României;
11:05-11:20 – Slujbă religioasă oficiată de preoţii din structurile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Garnizoana Oradea;
11:20-11:35 – Alocuţiuni privind însemnătatea evenimentului, rostite de prefectul Claudiu Adrian Pop, respectiv de un istoric;
11:35-11:45 – Înmânarea, de către Prefectul Judeţului Bihor, Claudiu Pop, a Drapelului naţional şi a diplomei de excelenţă unor persoane cu rezultate remarcabile în activitate;
11:45-11:55 – Scurt recital al ansamblului coral „General Traian Moşoiu” din Oradea;
11:55-12:15 – Festivitatea depunerii de coroane, jerbe şi buchete de flori la Statuia ostaşului român din Parcul 1 Decembrie;
12:15-12:20 – Defilarea detașamentului de onoare şi onorul muzicii militare;
12:20-12:30 – Deplasare la locul de desfăşurare a paradei militare;
12:30-13:00 – Paradă militară locală cu personal şi tehnică.



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor