Parc Dendrologic, inaugurat oficial

16Comentarii
Parc Dendrologic, inaugurat oficial
Orădenii nu mai trebuie să meargă la Băile Felix pentru a admira nuferii. Aceştia vor răsări în curând şi într-un bazin decorativ amenajat în noul parc dendrologic, situat în şanţul Cetăţii. Imagini de la inaugurare Video Video

Vineri, a fost inaugurat cel de-al doilea parc dendrologic din Oradea, amplasat în şanţul Cetăţii, care urmează celui din incinta campusului universitar. Noul parc creat este extins pe o suprafaţă de 24.000 mp, din care 17.500 mp, doar cu spaţii verzi, a căror amenajare peisagistică păstrează nota medievală, prin aleile cu piatră spartă a căror linii le urmează pe cele ale Cetăţii, ornamentele cu scoarţă de copac şi mobilierul urban, care păstrează acelaşi ton. Din loc în loc, panouri informative furnizează turiştilor date despre istoria oraşului Oradea şi a Cetăţii. În centru a fost amenajat un bazin decorativ în care au fost amplasate seminţe de nuferi.

Lucrările au fost demarate în toamna anului trecut şi ar fi trebuit finalizate de două luni, întârzierea fiind cauzată de iarna prelungită, spun reprezentanţii municipalităţii. „Aceasta reprezintă prima etapă de reabilitare şi reamenajare a Cetăţii Oradea, este o invetiţie importantă pentru orădeni şi a fost în aşa fel conceput astfel pentru a oferi locuitorilor atât o zonă de recreere, dar care să ţină seama şi de situarea sa într-un moment istoric. Depinde de noi, de orădeni dacă îl vom întreţine cum trebuie”, a spus la inagurarea de vineri, viceprimarul Biro Rozalia. Parcul are nu numai o funcţie recreativă şi culturală, dar şi una ştiinţifică, prin vasta colecţie de plante, aici fiind recent plantaţi peste 3.300 puieţi de arbori, arbuşti, dar şi plante agăţătoare, perene, de apă şi de stâncării, într-o gamă variată, ale căror specii şi familii sunt inscripţionate pe panouri şi plăcuţe informative.

Bani nerambursabili

Proiectul a fost finanţat în proporţie de 98% din bani europeni, prin Ministerul Mediului, şi 2 procente reprezintă contribuţia municipalităţii. Lucrările, în valoare de 1,58 milioane de lei, au fost executate de SC Construct Sălard şi SC Gardner Oşorhei, în proiectul de amenajare fiind implicaţi specialişti arhitecţi şi biologi.

Viceprimarul Biro crede că ar trebui iniţiată de asemenea o campanie de conştientizare a populaţiei pentru o bună menţinere a parcului. „Am propus, de asemenea, printr-o hotărâre de consiliu local evacuarea familiilor rome din vecinătate şi ne bazăm pe echipajele Poliţiei Comunitare în paza şi securitatea parcului. De altfel pe timp de noapte porţile vor fi închise”, a spus Tunde Beniovski, director executiv adjunct al Administraţiei Imobiliare Oradea.

 

Malina Pop



16Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor