Parcare din donaţia MIRA

ORADEA - În şedinţa de miercuri, Guvernul României a hotărât trecerea din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) în domeniul public al municipiului Oradea şi administrarea Consiliului Local (CL) Oradea a unei părţi din terenul aferent Spitalului Clinic de Urgenţă „Avram Iancu” (str. Dunării nr. 3-5), destinat unei parcări supraetajate cu intrare din strada Braşovului.

„Tot în şedinţa din 25 noiembrie, Guvernul României a aprobat trecerea din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor în domeniul public al municipiului Oradea şi administrarea Consiliului Local a unui teren de 24,7 ha, situat pe str. Umbrei nr. 4, destinat dezvoltării unor proiecte de interes public local”, mai anunţă Biroul de Presă al Primăriei Oradea.

Parcări semiprivate
Peste 70 de proiecte de hotărâri vor fi supuse azi votului în CL Oradea. Printre ele se numără cel de validare a criteriilor de departajare a investitorilor privaţi pe care municipalitatea vrea să-i coopteze la construirea de parcări. Potrivit proiectului iniţiat de primarul Ilie Bolojan, vor fi amenajate o parcare subterană lângă Sinagoga de pe strada Independenţei şi trei parcări supraetajate pe strada Braşovului, lângă Primărie şi în spatele Tribunalului.

Întrucât investiţiile se ridică la zeci de milioane de euro, parcările vor fi construite în parteneriat public-privat. Proiectul caietului de sarcini prevede o asociere de 50 de ani, cu posibilitatea ca firma câştigătoare să poată cumpăra parcarea după 20 de ani de exploatare, la un preţ stabilit prin evaluator.

Pe lângă teren, investitorul va primi de la CL Oradea şi asigurări că nu va fi modificat sistemul public de parcări din zonă şi că nu se vor acorda gratuităţi. Totodată, vor fi ridicate autovehiculele parcate neregulamentar în vecinătatea parcării. Investitorul va plăti proiectarea şi construcţia, iar din taxele de parcare va achita Primăriei o redevenţă anuală cel puţin egală cu suma oferită la licitaţie, în plic închis.

Dacă lucrările vor dura mai mult de un an de zile, Primăria va aplica penalităţi investitorului.

Tarifele pentru parcare vor trebui aprobate de CL Oradea şi nu pot depăşi pragul de 2 lei pe oră, indexabil cu indicele de inflaţie. Partenerii Primăriei vor fi stabiliţi prin licitaţie separată pentru fiecare parcare.

 

Cristian Horgos



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase