Parcarea de pe strada Brașovului – fază pe dispute în plenul CL

De Cristina Ghilea
11Comentarii
Parcarea de pe strada Brașovului va fi legată de Crișul printr-un pasaj. Costul acestuia va fi suportat de supermarket
Parcarea de pe strada Brașovului va fi legată de Crișul printr-un pasaj. Costul acestuia va fi suportat de supermarket - © Foto: PMO
Pesediștii au cerut Executivului să ducă la bun sfârșit celelalte parcări etajate din Oradea, înainte să se apuce de încă una. Edilul-șef le-a cerut să voteze proiectul ca să facă un bine orașului.

Plenul Consiliului Local, întrunit ieri în ședință extraordinară, a avut de votat formalități necesare demarării proiectului de amenajare a parcării etajate pe strada Brașovului, grupate în două proiecte de hotărâre.

Primul se referă la deschiderea de cărți funciare noi pentru reglementarea situației terenului – o parte pentru Spitalul Militar și una pentru viitoarea parcare. Cea de-a doua are ca obiect mandatarea Administrației Domeniului Public să gestioneze investiția – va plăti lucrarea eșalonat, în cinci ani de la recepția lucrărilor și, la finalizarea lucrărilor, va trece imobilul în domeniul public al orașului.

Proiectul a întrunit majoritatea necesară, în ciuda opoziției consilierilor PSD. În numele lor, Liviu Sabău a cerut Executivului să pună frână acestui proiect până le scoate la liman pe celelalte: parcarea de pe strada Independeței, cea de la Voința – unde baza sportivă a fost închisă de doi ani, degeaba, sau cea din curtea Primăriei, despre care nu s-a mai auzit nimic de multă vreme.

A primit răspuns de la primarul Ilie Bolojan. Edilul susține că șantierul de pe strada Independenței s-a urnit și lucrarea se va termina anul viitor. Parcarea etajată de la Voința este în faza licitației – documentația a fost trimisă la SEAP pentru verificare, proces care durează deja de trei săptămâni.

Parcarea din curtea Primăriei este cea mai sensibilă lucrare. Din cauza situării în Centrul istoric și în zona de conservare a mai multor imobile-monument, are nevoie de un Plan Urbanistic de Zonă Protejată, care e în lucru, asigură Bolojan.

400 de locuri

Primăria vrea să construiască o parcare supraetajată pe strada Brașovului, care va avea aproximativ 400 de locuri de parcare și va deservi perimetrul din jurul magazinului Crișul.

Parcarea urmează să aibă 5 niveluri supraterane, ultimul fiind o terasă, și un seminivel demisol (Ds+P+3E+Tr). Ea este gândită folosind soluția palierelor decalate interconectate prin 3 rampe – două amplasate la extremități, cu un sens de circulație, și una centrală, cu dublu sens. Circulațiile interioare se desfășoară cu sens unic. Intrarea și ieșirea din parcare se vor face din strada Brașovului, prin amenajarea a două benzi suplimentare la intrarea și ieșirea din parcare.

În construcția parcării sunt prevăzute și locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități, dar și parcare pentru biciclete.

În zona barierelor de la intrare vor fi amplasate avertizoare de gabarit maxim și panou electric cu numărul locurilor de parcare disponibile.

Accesul pietonal la parcaj se va face prin intermediul celor două circulații verticale orientate spre strada Brașovului, ambele dotate cu câte un ascensor cu capacitate de 8 persoane/630 kg. La nivelul etajului II, circulația verticală a parcării va fi conectată printr-o pasarelă de legătură peste strada Brașovului de clădirea centrului comercial Crișul Shopping Center.

Costurile pentru construcția acestei pasarele vor fi suportate de firma care administrează centrul comercial. Valoarea totală a investiției este de 17.190.412 lei fără TVA, iar durata de realizare este de 12 luni.



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor