Parcarea subterană de pe Independenței, în stadiul de turnare a pereților

De Bihon.ro
Reactualizat la:
14Comentarii
Parcarea subterană de pe Independenței, în stadiul de turnare a pereților
© FOTO: PMO
Muncitorii lucrează de zor la parcarea subterană din strada Independenței care se află în stadiul de turnare a pereților.

După ce s-a turnat radierul, au fost montate sistemele de drenaj ale apei și a fost turnată pardoseala finală a parcării, care a fost elicopterizată cu cuarț, în acest moment se lucrează la structura perimetrală a parcării.

„Acum se lucrează la structura perimetrală a parcării, se toarnă efectiv pereții construcției parcării. Între peretele mulat și peretele efectiv al parcării a fost montat un strat de hidroizolație pe bază de bentonită. De săptămâna viitoare vor începe lucrările și în partea centrală a parcării, de la axul 8 până la axul 16. Până la finalul anului viitor, parcarea urmează să fie finalizată”, a declarat Florin Birta, viceprimarul municipiului Oradea.

Parcarea subterană din str. Independenței va fi o construcție cu trei nivele subterane, fiind prevăzută cu 460 locuri de parcare. Conform memoriului tehnic de execuție, suprafața totală a terenului este de 4.956 mp.

În urma celor două hotărâri de consiliu și a licitației care s-a desfășurat în luna august 2018, s-a modificat suma aferentă construcției parcării, valoarea totală a contractului fiind de 35.955.337 lei, iar firma RCS&RDS și-a dat acordul ca Primăria Oradea să folosească gratuit piațeta de deasupra parcării, care va fi construită după finalizarea acesteia și care va deveni un spațiu de utilitate publică.

parcare subterana independentei (1) Foto: PMO ©



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor