Parcări pentru 800 de maşini

22Comentarii
Proiectul parcării supraetajate din strada Braşovului
Proiectul parcării supraetajate din strada Braşovului
ORADEA = Dacă totul decurge normal, Consiliul Local va vota azi două proiecte ale Executivului, ce reprezintă încă un pas important spre realizarea în zona centrală a Oradiei a două parcări de mare capacitate.

Vorbim despre aprobarea studiilor de fezabilitate pentru parcările preconizate pe strada Independenţei şi pe strada Braşovului.
Cea de pe strada Independenţei va fi subterană, urmând a fi amenajată sub parcarea actuală, de pe malul Crişului. Pentru realizarea investiţiei, PrimăriaOradea va trebui să încheie o convenţie cu RCS&RDS, companie ce deţine o parte din terenul avut în vedere. Consiliul Local va trebui să aprobe azi şi luarea în folosinţă a acelei părţi de teren de către Primărie, prin încheierea convenţiei pomenite.
RCS&RDS şi-a dat deja acordul pentru a ceda terenul, obţinând la schimb rezervarea mai multor locuri din viitoarea parcare, în care vor încăpea 375 de autovehicule.
Parcarea va avea două etaje subterane, fiecare de 3,15 m înălţime, volumul construcţiei fiind de 27.900 metri cubi.
Costul investiţiei, potrivit studiului de fezabilitate, este de 7.979.212 euro cu TVA.

„Parking” pe şase nivele

A doua investiţie de acest tip va fi pe strada Braşovului, în proximitatea Magazinului Crişul. Acolo va fi o parcare supraetajată, cu o capacitate de 406 locuri de parcare amplasate pe şase nivele. Clădirea va putea găzdui maşini la subsol, demisol, parter şi la cele patru etaje. De asemenea, „parking-ul” va beneficia şi de o terasă. Imobilul va avea două lifturi, de la subsol şi până la etajul IV. Parcarea va fi ventilată natural prin deschiderile spre strada Braşovului. Costurile investiţiei pentru această parcare se ridică la 5,5 milioane de lei.
Finanţarea investiţiilor de mai sus va fi asigurată de către asociatul/asociaţii Consiliului Local, în cadrul unei/unor asocieri în participaţiune între municipalitate şi o terţă persoană fizică sau juridică.

Călin Corpaş



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor