Parcul industrial completează Harta Oradea

Primaria Oradea anunţă că în anul 2009 s-au încasat venituri din taxa de concesiune, pentru parcul industrial, în sumă de 60.000 lei, iar veniturile ce vor fi încasate în anul 2010, conform contractelor semnate, sunt de 300.000 lei.

Parcul industrial a completat Harta Oradea a industriei locale cu 11 contracte pentru concesionarea unei suprafeţe totale de 17,2 ha teren în Parcul Industrial. Valoarea totală a investiţilor prognozate se ridică la 16, 7 milioane de euro, urmând a se crea astfel 800 de locuri de munca Oradea.

În etapa următoare vor începe lucrările de racordare a parcului la reţeaua de apă şi energie electrică. Totodată Primaria Oradea anunţă că se va elebora proiectul tehnic pentru realizarea utilităţilor în interiorul parcului, inclusiv drumuri, valoarea estimată a lucrărilor fiind de 23,7 mil. euro (conform SF aprobat), acestea urmând să înceapă în primăvara anului 2010. Municipalitatea va acorda suport investitorilor localizaţi în parc pentru demararea imobiliare Oradea şi organizarea de şantier (primul certificat de urbanism a fost solicitat săptămâna aceasta). „Prima companie care va începe lucrările în Parcul Industrial este compania coreeană SHINHEUNG”, a declarat Delia Ungur.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !