Parcuri în curs de amenajare

25Comentarii
Parcuri în curs de amenajare
Primarul Ilie Bolojan a prezentat joi presei într-un raid prin cele trei zone pe care vrea să le transforme în spaţii verzi, lucrările care se execută în cimitirele transformate în parcuri, Olosig (Liniştii), Seleuş şi Dealul Ciuperca. În aceste zile se lucrează de zor la toate cele trei viitoare zone de agrement.


În Cimitirul Olosig, care va
deveni Parcul Liniştii, au
început de o săptămână
lucrările: s-a transportat pământ, a
fost nivelat, au fost tăiaţi arborii
uscaţi şi au fost rezolvate pietrele
funerare. Săptămâna viitoare vor fi
plantaţi copaci. Primarul a apelat la sponsori,
firme care au efectuat lucrările pe cont propriu:
Deme Macarale, Selina, Drumuri
Orăşeneşti şi
Zahărul
. Aici vor fi plantaţi 25 de
platani, în valoare de 15-20.000 de lei,
puşi la bătaie de Banca Reiffesen. Va fi
însămânţat gazon,
achiziţionat la 14,66 lei/kg, mai ieftin de zece
ori faţă de cel achiziţionat de vechea
adminsitraţie.


 


Tot în acest an vor fi amenajate şi aleile
principale, iar în perimetrul parcului, extins pe
o suprafaţă totală de 35.000 mp, va fi
îngrădită şi o zonă de
joacă pentru câini. Cavoul renumitei familii
de arhitecţi Rimanoczy, situat
în perimetrul parcului, va şi el restaurat,
în semn de recunoştinţă pentru
contribuţia adusă arhitecturii oraşului.
5 racorduri la reţeaua de apă va asigura
irigarea gazonului. Viceprimarul Biro
Rozalia
negociază în aceste zile cu
Episcopia Romano Catolică, pentru
a fi folosită în interesul
comunităţii şi o suprafaţă mai
mică din incinta parcului, deţinută de
aceasta. Primarul vrea ca
lucrările să fie finalizate până
la începutul lunii mai.

Din iunie, Parcul Seleuş


Pe dealul de acces spre platoul
Ciuperca, au fost ridicate
cantităţi imense de gunoaie, lucrări
efectuate de 20 deţinuţi din
Penitenciarul orădean.
Igienizarea zonei este programată să fie
terminată până în 10 aprilie, iar
după Sărbătorile de Paşti, vor fi
montate corpuri de iluminat, mobilier urban şi
coşuri de gunoi. În Cimitirul
Seleuş
, în aceste zile,
lucrătorii RER Ecologic Service
efectuează şi ei lucrări de igienizare.
Amenajarea zonei va demara aici în 15 mai, iar
până atunci se efectuează lucrări
de descărcare arheologică, se demolează
garajele şi se fac exhumări ale mormintelor
rămase, ele fiind rezolvate în
proporţie de 90% şi reînhumate în
Cimitirul Municipal. Şi aici se
va amaneja un spaţiu de joacă pentru
câini. Întrucât lucrările vor fi
finalizate doar în luna iunie, nefiind foarte
propice pentru plantarea de copaci, după
igienizare aici va fi însămânţat
doar gazon şi vor fi amenajate parcări.


Mălina Pop



25Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor