Parlamentar cu iz de primar

6Comentarii
ORADEA – Candidaţii pentru zona Aleşd – Ştei au promis să se implice activ în problemele zonei. Jurnal bihorean a convocat miercuri după amiază, în Sala Mare a Primăriei din Aleşd, candidaţii partidelor pentru Parlament din Colegiul deputaţial nr. 3 Aleşd, respectiv Colegiul senatorial nr. 2 Aleşd-Beiuş.

Cu excepţia celor doi candidaţi PD-L, absenţi din cauze necunoscut, toţi ceilalţi zece pretendenţi pentru Parlament au răspuns prezent invitaţiei lansate de ziarul nostru, în parteneriat cu Federaţia Patronilor Bihor.

Forumul a început calm, candidaţii prezentându-se şi expunându-şi virtuţile pentru care ar trebui aleşi. Dezbaterea a început însă să prindă „viteză” pe măsură ce parlamentabilii au fost presaţi să răspundă cât mai punctual şi mai scurt la întrebările moderatorilor. La capitolul priorităţi, majoritatea candidaţilor au venit de acasă sau de pe teren cu lecţia bine învăţată, promiţând să se ocupe din Parlament derealităţile stringente ale zonei, ca nişte veritabili primari. De altfel, acesta este un efect uşor de observat al votului uninominal: candidaţilor li se cer lucruri palpabile, nu mai ajunge să-i spui alegătorului că eşti trimis în Parlament să faci legi…

Miercuri seara candidaţii au enumarat priorităţi de tot soiul: de la necesitatea realizării infrastructurii rutiere (Popa, Odobasianu, Ferician, Szabaszalai, Ştiop) la problemele şcolilor şi a sistemului sanitar (Lucia Varga) şi de la încurajarea culturilor de cătină şi ciuperci (Deaconescu, Mariana Marinescu) la reorganizarea, prin lege, a Primăriilor (Drecin).

Amabilităţi politice

Nu au lipsit nici înţepăturile. Liberalul Cornel Popa s-a arătat contrariat de preocuparea social-democratului Silviu Odobasianu pentru realizarea centurilor Aleşd şi Beius, obligându-l pe cel din urmă să-i amintească că până în vară a fost primar de Beius. Acelaşi Cornel Popa, surprinzător prin ţinuta lejeră abordată, s-a arătat mirat când l-a auzit pe Mihai Drecin spunându-i că ia fost, cândva, profesor…

CE PROMIT CANDIDAŢII:

CAMERA DEPUTAŢILOR

LUCIA VARGA (PNL): Voi promova puncte de dispensar în fiecare sat, deservite minim o zi pe săptămână. Modernizarea satelor mai trebuie să cuprindă funcţionalizarea şcolilor, introducerea apei şi canalizării, gestiunea deşeurilor şi staţii de epurare. Mai trebuie legi pentru atragerea investitorilor.

TEODOR FERICIAN (PSD): Aş promova legislativ obligativitatea înfiinţării de săli polivalente în toate oraşele pentru manifestări sportive, artistice sau spectacole. Vor fi foarte importante Centura Aleşdului şi legarea de autostradă prin DN 1. Dar cheltuirea lucrărilor publice trebuie urmărită.

MARIANA MARINESCU (PRM): Pe lângă dispensarele medicale să activeze şi un psiholog şi să se mai înfiinţeze în localităţi şi centre de documentare pentru absolvenţii de facultate. Mai pot fi încurajate şi activităţi specifice local, de genul centrelor de colectare a ciupercilor şi fructelor de pădure.

IOAN HASAS (UDMR): Susţin rezolvarea problemei despăgubirilor pentru sutele de hectare expropriate din calea amenajărilor hidrotehnice Lugaş – Tileagd – Săcădat. Probleme asemănătoare apar acum din cauză că Transgaz nu vrea să acorde despăgubiri corespunzătoare pentru amplasamente.

LIVIU ŞTIOP (PNG-CD): Urmăresc dezvoltarea infrastructurii pe axele Bratca – Borod – Stâna de Vale şi Borod – Măgeşti, mutarea Gării din Chistag mai aproape de Aleşd. La nivel general ar trebui în fiecare sat medici cu domiciliu şi săli de sport.

SENAT

CORNEL POPA (PNL): Şoselele de Centură ale Aleşdului şi Beiuşului spre Ştei şi Vaşcău. Lucrez la aceste două proiecte de doi ani şi ambele sunt rezolvate financiar, inclusiv pentru despăgubirea proprietarilor de terenuri. Trebuie continuate şi alte investiţii în infrastructură. Mai vizez înfiinţarea de spitale.

SILVIU ODOBASIANU (PSD): Aş susţine asigurarea pentru tineri de locuinţe sociale, ANL sau prin credite avantajoase. Prioritare în zona rurală sunt înfiinţarea de cabinete medicale cu medici de familie şi asigurarea infrastructurii, adică a apei de calitate şi a canalizării şi staţiilor de epurare.

MIHAI DRECIN (PRM): Primăriile ar trebui reorganizate, cu obligativitatea de a nu mai angaja neamuri şi contabili fără studii superioare, ci specialişti care să scrie proiecte europene. Dacă s-ar acorda mai multă autonomie Primăriilor, şi acestea ar avea specialişti pe proiecte.

GASPAR SZABASZLAI (UDMR): Înfiinţarea în Beiuş şi Aleşd de incubatoare de afaceri şi legarea acestor oraşe de autostradă. Mai vizez dezvoltarea turismului cultural prin înfiinţarea de muzee săteşti centrate eventual pe bisericuţele de lemn pe care le avem.

VALERIU DEACONESCU (PNG-CD): Există proiecte pentru ţăranul român în organizaţii cooperative şi pentru altceva decât grâu sau porumb. Agro-industria farmaceutică e mult mai rentabilă. De pildă, cultivarea cătinei se pliază pe relieful acestei zone. Importante sunt şi proiectele de reîmpăduriri.

Călin Corpaş



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor