Parlamentari „traşi de mânecă ”

Parlamentari „traşi de mânecă ”
BAILE FELIX – Primarii din Asociaţia Comunelor din România s-au întrunit la Club Felix din Băile Felix pentru a-şi creiona strategia pentru anii următori. Descentralizarea reală şi recăpătarea demnităţii primarilor sunt principalele axe pe care primarii de comune îşi vor întemeia poziţiile faţă de următorul Guvern.

Îi trag de mânecă
Primarii de comune au renunţat să protesteze în faţa Palatului Victoria pentru ca acţiunea să nu capete conotaţii electorale. Şi fiindcă au considerat că nu e de demnitatea primarilor să iasă în stradă. Din capul locului, preşedintele Asociaţiei, independentul Emil Drăghici, a ţinut să sublinieze că punctele de vedere critice exprimate de primari nu au nici o coloratură politică, deoarece din asociaţie fac parte aleşi din toate partidele. Instrumentul prin care vor acţiona primarii va fi Agenda Comunelor, un act în care sunt cuprinse toate tarele administraţiei şi care a fost însuşit înainte de alegerile parlamentare de toate partidele.

Jumate cât şefu’ de post
Primarii sunt singurii angajaţi din România care au salariul mai mic cu 50% în 2008, comparativ cu 2007, deoarece le-a fost „tăiat” sporul pentru aplicarea Legii fondului funciar. „Primarii sunt primii oameni care au responsabilităţi în faţa cetăţeanului, sunt numiţi demnitari, dar sunt batjocoriţi. Un primar de comună are salariu pe jumătate cât un şef de post”, spune unul dintre vicepreşedinţii Asociaţiei Comunelor, primarul comunei Stejaru. Preşedintele Asociaţiei Comunelor, Emil Drăghici, şi-a permis şi jocuri de cuvinte pentru a exemplifica mai plastic situaţia în care se află primarii ca urmare a aşa-zisei descentralizări. Primarii nu se gândesc în primul rând la veniturile lor, ci şi la calitatea echipelor cu care lucrează, şi care este direct influenţată de salariile din administraţie. „Oricât ar fi un primar de bun, de capabil, nu poate rezolva problemele comunităţii fără o echipă bună”, consideră conducerea Asociaţiei. Problemele primarilor vor fi prezentate şi la Congresul Puterilor Locale şi Regionale.

Ajutori de primari
Primii care vor fi „traşi de mânecă” pentru a rezolva problemele comunităţilor locale vor fi parlamentarii aleşi prin votul uninominal. Primarii susţin că ei au girat în faţa cetăţenilor pentru cei pe care i-au propulsat în Parlament, iar unul dintre vicepreşedinţii Asociaţiei Comunelor nu a ezitat să-i numească pe parlamentari „ajutori de primari”. Ca dovadă a contribuţiei decisive a primarilor în alegeri este faptul că în comune culoarea votului dat parlamentarilor a fost aceeaşi cu cea a primarilor. „Cu mici excepţii, acolo unde primarii nu s-au implicat”, spune Emil Drăghici.

 

Veronica Bursasiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !