Parlamentul European doreste noi reguli pentru serviciile audio-vizuale, punand accentul pe protejarea copiilor

De A.M.
1Comentariu
Parlamentul European doreste noi reguli pentru serviciile audio-vizuale, punand accentul pe protejarea copiilor
© foto: www.pixabay.com
Membrii Parlamentului European au decis adoptarea unei serii de măsuri pentru serviciile media audio-vizuale care vizează nu doar televiziunile, ci și platformele de distribuire a materialelor video, precum YouTube, Netflix sau Facebook.

Astfel, Biroul de legătura în România al Parlamentului European ne informează care este scopul acestor noi reguli:

  • o protejare sporită a minorilor care accesează servicii audio-vizuale, față de violență, ură, terorism, pornografie și reclame dăunătoare;
  • platformele de distribuire a materialelor video devin acum responsabile de rapiditatea cu care iau măsuri atunci când utilizatorii lor semnalează existența unor materiale periculoase;
  • deși legislația în vigoare nu prevede o filtrare automată a materialelor video, toate platformele de distribuire trebuie să aibă o modalitate transparentă, la îndemâna oricui, de a semnala posibile probleme / videoclipuri periculoase;
  • copiii vor fi protejați de plasarea de produse; datele acestora nu vor putea fi folosite pentru transmiterea unor reclame specifice;
  • între orele 6 și 18:00, respectiv 18:00 și 0:00, reclamelor le poate fi alocat maxim 20% din timpul total de emisie;
  • pentru a sprijini diversitatea culturală europeană, 30% din conținutul prezent pe platformele de distribuire a materialelor video trebuie să fie european.

Înainte ca aceste reguli să intre în vigoare, ele trebuie votate de către Consiliul Uniunii Europene. Ulterior, statele membre vor avea la dispoziție 21 de luni pentru implementarea noilor reguli în legislația națională.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor