Participa la un congres la Bruxelles

De Teodor Biriş
Participa la un congres la Bruxelles
Un orădean va reprezenta fotbalul românesc în capitala Belgiei. Este vorba de preparatorul fizic al echipei Luceafarul Felix, care va fi prezent sâmbătă la un congres care se va desfăşura la Bruxelles, unde va prezenta o lucrare de specialitate.

Masterand în anul II la Universitatea Naţională de Educaţie Fizică Bucureşti, Cornel Blejan (28 de ani) a fost selectat cu lucrarea „Optimizarea pregătirii fizice prin teste specifice adaptate în fotbalul de mare performanţă”. „Este vorba de o lucrare de specialitate pe care am susţinut-o vara aceasta la o sesiune de comunicări ştiinţifice care a avut loc la Bucureşti. În lucrare am expus o parte din metodele şi mijloacele de pregătire pe care le folosesc şi, cu siguranţă, originalitatea lucrării a fost apreciată, fiind acceptată la acest congres. Faptul că a fost selectată din multe alte lucrări din întreaga lume îmi dă încredere că sunt pe drumul cel bun iar munca îmi este apreciată”, ne-a declarat Blejan, cooptat în staff-ul Luceafărului în vară.

Participarea la Bruxelles este apreciată de conducerea clubului bihorean. „Este o mândrie pentru clubul Luceafărul că am avut ocazia să-l cooptăm pe Cornel în staff-ul tehnic, iar faptul că a fost selectat la un asemenea congres este o confirmare a valorii sale în munca deosebit de importantă a pregătirii fizice”, a spus Florin Farcaş, managerul clubului.

Cornel Blejan a mai activat ca preparator fizic la FC Bihor, Gaz Metan Severin (actuala CS Turnu Severin) şi Fortuna Brazi.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !