Partidele se pregatesc pentru alegerile locale

Reactualizat la:
Partidele se pregatesc pentru alegerile locale
plan politic, săptămâna începe cu noi tensiuni. Partidele se pregătesc de campania electorală pentru alegerile locale şi au început tirul acuzaţiilor la adresa guvernului. PDL şi PSD au avut şedinţe la vîrf în urma cărora au criticat cabinetul Tăriceanu, pentru lipsa de strategie.

Şi liberalii lui Călin Popescu Tăriceanu au fost în şedinţă astăzi. Conducerea PNL şi-a anunţat din nou sprijinul pentru Norica Nicolai, ca ministru al justiţiei.

Liderii PNL susţin că motivele invocate de preşedintele Traian Băsescu pentru respingerea numirii acesteia sunt neîntemeiate. În ceea ce priveşte sesizarea Curţii Constituţionale în cazul Norica Nicolai, Ruşanu a spus că nu s-a discutat acest subiect în şedinţa de astăzi a Biroului Politic. Pe de altă parte, vicepreşedintele liberal a negat şi că restructurarea Cabinetului Tăriceanu a fost o temă de discuţie în şedinţa conducerii liberale.

Acuzaţiile PD-L
Democrat-liberalii continuă atacurile împotriva Guvernului, pe care îl acuză că este responsabil de situaţia, spun ei, dezastruoasă în care se află economia României. Nici social-democraţii nu au scăpat de criticile preşedintelui PD-L, Emil Boc. El acuză PSD-ul că este “coautor la acest dezastru economic”, ca urmare a sprijinului acordat PNL.

Democrat liberalii îi cer premierului Călin Popescu-Tăriceanu să ia măsurile necesare pentru redresarea economiei. Reprezentanţii PDL susţin că Guvernul nu a prezentat un program de dezvoltare postaderare, iar economia se confruntă în prezent cu probleme deosebite.

Reprezentanţii PDL au atras atenţia că nivelul inflaţiei în România este de două ori mai mare decât în alte ţări din Uniunea Europeană şi că situaţia se va înrăutăţi anul acesta. Liderii democrat-liberali au criticat şi taxa impusă de Guvern pe tranzacţiile imobiliare.

Acuzaţiile PSD
PSD atrage atenţie că România se confruntă cu o scădere fără precedent a nivelului de trai şi acuză Executivul că nu a reuşit să elaboreze nici măcar o strategie energetică. Liderii PSD l-au atacat şi pe preşedintele Traian Băsescu.

Mircea Geoană a catalogat drept o sfidare, absenţa unor reprezentanţi ai PDL, de pe lista demnitarilor pentru care şeful statului cere începerea urmăririi penale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !