Pasajul „Secarei”, dat în folosinţă

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
4Comentarii
Pasajul „Secarei”, dat în folosinţă
Municipalitatea a anunţat miercuri, 23 noiembrie, cu ocazia unei conferinţe de presă, terminarea lucrărilor la pasajul subteran care leagă strada Ştefan cel Mare de Oncea, pe sub calea ferată.

Anunţul a fost făcut de viceprimarul Florin Birta, executantul lucrării, firma Abed Nego, nu şi-a trimis niciun reprezentant la faţa locului. Orădenii care frecventează zona apreciază că lucrarea era absolut necesară. Înainte, erau obligaţi să treacă peste liniile de tren pentru a ajunge dintr-o parte în alta. De-a lungul timpului, această practică periculoasă s-a dovedit fatală unora.

pasaj-oncea

Vicele Birta a spus că pasajul a fost finalizat înainte de de termen, valoarea lucrărilor a fost de 1.252.572,77 lei, fără TVA. Tunelul este utilizat atât de orădenii care locuiesc în Oncea şi au treburi în oraş dar şi de cei care, locuind în blocurile de pe strada Ştefan cel Mare obişnuiesc să se plimbe sau să îşi scoată copiii la joacă în Oncea. Pasajul este deja la a doua vopsire, prima zugrăveală a fost deja călcată de grafferii băştinaşi.

pasaj-oncea-4

Este dotat cu lumini cu senzori de mişcare şi urmează să fie instalate şi camere de luat vederi. „Noi mai ieşim cu fetiţa la plimbare, că stăm aici, pe Ştefan cel Mare. Acum am fost să vedem trenurile. E foarte ok că au făcut pasajul”, spune Lucaciu Cristian.
Vicele a anunţat că, printr-un parteneriat cu CFR, Primăria a preluat terenul de sport înierbat de dincolo de pasaj şi anul viitor va începe amenajarea acestuia ca loc de joacă pentru riverani.

pasaj-oncea-10



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor