Păsărică, mută-ţi cuibul!

1Comentariu
Boicotarea lui Băsescu, pe care Clubul Român de Presă o propune mass-media, în semn de protest faţă de comportamentul acestuia la adresa unei ziariste căreia i-a smuls telefonul din mână, e un semnal pe care ziariştii l-ar putea da societăţii civile că atitudini de acest gen ale politicienilor, de violenţă verbală şi chiar fizică, nu mai pot fi tolerate.

Clubul Român de Presă a decis să propună un boicot audiovizual la adresa preşedintelui Băsescu pentru ziua de joi, iar vineri, pentru presa scrisă. Dacă îndemnul CRP va fi urmat, nici o televiziune sau post de radio nu va mai difuza vreo ştire despre preşedintele României joi, iar vineri, nici un ziar care răspunde la acest apel nu va tipări vreun articol legat de persoana acestuia.
„CRP va recomanda embargo în legătură cu tot ce va declara preşedintele Traian Băsescu, deoarece considerăm că deposedarea de telefonul mobil a respectivei ziariste înseamnă exact privarea ascultătorilor şi telespectatorilor de informaţie”, a declarat preşedintele CRP, Cristian Tudor Popescu.
Chiar dacă, prin gestul lor, ziariştii care vor da curs propunerii CRP îi vor priva în aceste zile pe cetăţeni de informaţii privindu-l pe preşedintele României, acest neajuns e compensat din plin de mesajul transmis societăţii româneşti: violenţa verbală (şi agresiunea fizică) practicată de politicieni trebuie să înceteze.

Când preşedintele ţării îşi permite să se adreseze unei femei cu apelativul „păsărică”, înseamnă că situaţia e deosebit de gravă: spiritul de mahala şi vulgaritatea de manea au ajuns până şi la Cotroceni.
Când preşedintele României agresează fizic un cetăţean, comiţând un act de tâlhărie, fără să se teamă de consecinţe, el practic arată modelul de urmat pentru toţi cei pe care îi reprezintă: faceţi ce vă taie capul, nu respectaţi legea, fiindcă nu vi se va întâmpla nimic.
Când Traian Băsescu vorbeşte despre un cetăţean al României, chiar şi în spaţiu privat, ca fiind o „ţigancă împuţită”, înseamnă că el nu are nici un fel de respect, nu numai pentru acel cetăţean, dar pentru oricare dintre cetăţenii pe care s-ar întâmpla să nu-i agreeze.

Dacă Traian Băsescu insultă, fură, jigneşte, după cum îi tună, presa are tot dreptul să-l boicoteze, atenţionând astfel populaţia că astfel de atitudini sunt intolerabile. Iar populaţia are tot dreptul să-i spună, dacă se simte agresată de astfel de atitudini „prezidenţiale”: Păsărică, mută-ţi cuibul!

Seres Alexandru



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor