Chiar dacă iniţial în urma căzăturii de pe pista circuitul Panoniaring din Ungaria nu a acuzat dureri mari, pilotul a fost supus unor investigaţii medicale la Bucureşti, existând suspiciunea unor complicaţii majore la bazin. Pilotul Clubului Pascota Racing Team din Giroc, Ionel Pascotă, a pierdut aderenţa roţii din spate a motorului şi a căzut pe pistă, la cel de-al treilea viraj al primei ture a categoriei 600 cmc Supersport, la o viteză de peste 200 de kilometri la oră. A avut totuşi noroc, pentru că cei 43 de sportivi care au luat startul alături de el, şi care îl urmau, în momentul incidentului, au reuşit să îl ocolească pe pistă. Refăcut complet după accident Pascotă speră să câştige în acest an titlul de campion în acestă competiţie organizată la sfârşitul săptămânii viitoare, mai ales că la start îi va fi alături, de pe margine, fiul său cel mic. Pentru că acesta din urmă a împlinit de curând vârsta de doi anişori, pilotul a decis ca în această etapă din Campionatul European de Est să poarte în concurs numărul 2 şi nu 20, ca de obicei. „În prezent sunt bine, complet refăcut şi merg în Bulgaria să câştig. Motocicleta va fi gata în câteva zile”, ne-a declarat Ionel Pascotă.
Pascota vrea titlul de campion in Bulgaria
Reactualizat la:
Campionul european Ionel Pascotă s-a întors recent la Timişoara, după ce în urma accidentului suferit în cea de-a doua etapă a Dunlop Romanian Superbike a necesitat o serie de investigaţii medicale la Bucureşti. Este complet refăcut şi va fi mai pregătit ca niciodată pentru prima etapă din Campionatul European de Est, ce se va desfăşura săptămâna viitoare în Bulgaria.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Lotus Băile Felix a înregistrat prima victorie în faza a doua a campionatului din Liga 3, Seria 10, și s-a impus cu 1-0 în fața echipei Olimpia MCMXXI Satu Mare.
FC Bihor
FC Bihor Oradea se descurcă de minune în periplul fotbalistic prin județul Timiș. La fel ca săptămâna trecută la Peciu Nou, indicatorul numărului de goluri înscrise de orădeni s-a oprit la cifra 3.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă se va alătura sărbătorii centenare a administrației românești în Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cele două aeronave de tipul IAR 330 PUMA au fost observate în timp ce zburau deasupra orașului, marcând începutul pregătirilor pentru parada ce va avea loc pe 20 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dacă vreți să vă distrați și nu știți unde, acum aveți noroc!
Citiți principiile noastre de moderare aici!