Paşi spre parcul tehnologic de la Universitate

De Călin Corpaş
1Comentariu
Paşi spre parcul tehnologic de la Universitate
Vicele PSD de la Judeţ anunţă că proiectul CJB – Universitate pentru un parc ştiinţific a depăşit un obstacol.

Liderul PSD de la Consiliul Judeţean, Ioan Mang, informează că scrisoarea de intenţie depusă pentru realizarea unui parc tehnologic şi ştiinţific la Universitatea din Oradea „a obţinut punctaj maxim”. Mang este convins că realizarea acestui proiect la Universitatea din Oradea, în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi SC Parcuri Industriale SRL, „va contribui din plin la dezvoltarea municipiului Oradea şi a judeţului Bihor, aspect mult mai important decât un pod sau un pasaj subteran”.

Unde şi ce?

Parcul tehnologic respectiv ar urma să coste 10 milioane de euro, ce ar urma să vină din fonduri europene, prin POR. Consiliul Judeţean pune la dispoziţie pentru acest proiect 4,5 hectare de teren. Este vorba despre un teren aflat pe străzile Universităţii şi Ceyrat, înspre Cimitirul Municipal Rulikovski, aflat în spatele Facultăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării.

De asemenea, este luat în calcul terenul Consiliului Judeţean aflat pe malul Peţei, pe strada Făgăraşului, în imediata apropiere a Universităţii şi a Bazei sportive Tineretului. Pe acel teren ar fi trebuit să construiască Selina blocuri de locuinţe, însă şi-a ratat obiectivul, pe fondul crizei economice.

Un asemenea campus ştiinţific la Universitatea din Oradea ar presupune construirea unei noi infrastructuri (săli de conferinţe, multifuncţionale, laboratoare etc.) ce ar conduce la un salt calitativ semnificativ pentru Universitatea din Oradea, în domeniul cercetării. Este cunoscut faptul că Oradea nu poate deveni un pol regional fără să aibă un suport substanţial din partea Universităţii. Este cel mai mare deficit al Oradiei în faţa competitorului său din nord-vest, Cluj-Napoca.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor