Pasiune pentru științe: 21 de proiecte din Bihor, finanţate prin Fondul Ştiinţescu

De Veronica Bursaşiu
Pasiune pentru științe: 21 de proiecte din Bihor, finanţate prin Fondul Ştiinţescu
© Foto: oradea.stiintescu.ro
Programarea unor mașinuțe autonome, familiarizarea cu tehnologia de tipărire 3D, amenajarea unei grădini educaționale, familiarizarea elevilor cu sursele de producere neconvențională a energiei electrice, activități care pun la încercare spiritul de anchetator al elevilor.

Sunt doar câteva dintre proiectelele elevilor care au reuşit să convingă juriul şi să obţină finanţare prin Fondul Ştiinţescu.

„După o lună și jumătate de concurs, în care 29 de inițiative bihorene au luat startul celei de-a doua ediții a programului de granturi Fondul Științescu, cele mai bune și apreciate 21 de proiecte educaționale nonformale au fost selectate pentru a primi finanțări în valoare totală de 134.200 lei. Prin Fondul Științescu, Fundația Comunitară Oradea încurajează o altfel de învățare și dorește să arate, prin inițiativele și proiectele finanțate, că științele au o aplicabilitate imediată la orice vârstă, reprezentând o lume fascinantă care merită descoperită, ducând la disiparea obscurantismului, la înțelegerea unor fenomene simple și la dezvoltarea unor noi abilități”, a anunţat managerul de proiecte al fundaţiei comunitare Oradea, Teodora Albiter.

Proiectele au fost iniţiate şi se vor derula în şcoli din Oradea, dar şi din judeţ.

Câștigătorii au fost selectați de un juriu independent, format din persoane cu experiență în diverse domenii corelate cu științele exacte. Iată ce şi-au propus să facă unii dintre câştigători: Proiectul Robo Car-Coder Dojo Cantemir – iniţiator Andrei Chiana, îşi propune programarea unor mașinuțe autonome, capabile să se deplaseze pe un traseu predefinit. Un alt proiect marca Coder Dogo Oradea, iniţiator Daniel Erzse, vrea să pună bazele unui club de programare pentru tinerii din Oradea și Bihor, cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani.

„Învață și mergi mai departe”, Coder Dojo Cantemir, iniţiator Laurențiu Chiana, are ca obiectiv participarea elevilor la activități de proiectare și programare prin familiarizarea cu tehnologia de tipărire 3D. Un mini ecosistem, „Laborator în aer liber”, este proiectul Şcolii Gimnaziale nr. 1 Sâmbăta, iniţiator Diana Panda. Aceasta propune amenajarea unei grădini educaționale în vederea înţelegerii şi studierii relației om-natură din perspectiva sustenabilităţii.

Solar Monitoring

Acest proiect iniţiat de Mária Kiss, de la Liceul „Arany Janos” Salonta, îşi propune familiarizarea elevilor cu sursele de producere neconvențională a energiei electrice. „Simbolurile vitalității”, proiectul Colegiului Național ,,Iosif Vulcan”, iniţiator Dana Mihincău, are ca obiective desfăşurarea de activități de studiere a calității aerului și apei și influența ei asupra dezvoltării psihice și fizice a elevilor.

Profesorul de fizică Daniela Berchez vrea ca prin „E Gojdiștiința”, proiectul Colegiului Naţional „Emanuil Gojdu” să desfăşoare ateliere de explorare a diferitelor forme de energie. Pentru copii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani, Doru Popovici, de la Asociaţia Hope Music România, propune ateliere practice de electronică. Urmând tradiția, spre noi orizonturi, Asociaţia Astroclub Meridian 0, iniţiator Nicoleta Pazmany-Jianu, vrea să aducă tinerii între 7-18 ani la clubul de astronomie.

Nu în ultimul rând, proiectul CSI Junior al Liceului Teologic Romano-Catolic „Szent Laszlo” Oradea, iniţiator Klementina Haracsek, pune bazele unor activități care pun la încercare spiritul de anchetator al elevilor, prin familiarizarea cu tehnicile de bază ale criminalisticii și prin studierea modalităților de depistare a centrului de foc.

Programul Ştiinţescu, prin care sunt susţinute iniţiativele ştiinţifice ale elevilor, este o inițiativă a Romanian-American Foundation, în parteneriat cu Federația Fundațiile Comunitare din România, cu sprijinul donatorilor individuali și al finanțatorilor locali: Vernicolor, ADLO, Decitex RO, UniCredit Bank, Fundația Elena Neagu, Faist Mekatronic, Raiffeisen Bank, Sykes România, Nidec, Qubiz, Grădina Pădurii, Plexus.

Proiecte finanţate:

– ORADEAstronomie, Asociaţia Clubul de Astronomie şi Știinţe Spaţiale Oradea, iniţiator Valentina Matei – ateliere de conștientizare a importanței cunoașterii Universului pentru copiii din Oradea și Bihor cu vârste între 10 și 16 ani;

– Imprimăm viitorul, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, iniţiatori Nicoleta Turean, Alina Luncan şi Sandor Lukacs – activități de programare și robotică și familiarizarea cu tehnologia de tipărire 3D;

– DonAqua, Liceul „Don Orione”, iniţiator Alina Cozma – efectuarea unor analize fizico-chimice ale calității apei din mai multe izvoare din Bihor şi studierea vulnerabilităţii ecosistemului;

-De la 2D la 3D, Asociaţia Ypervoli, iniţiatori Călin Serac şi Florica Bogdan – ateliere de învățare a geometriei prin construcția unor forme geometrice tridimensionale mobile;

-Știința step by step, Asociaţia „Pas cu Pas”, Liceul Teologic Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, iniţiatori Monika Gaşpar, Diana Mălan şi Camelia Ţîrţ – activități de descoperire și explorare a mediului înconjurător pentru elevii din ciclul primar;

-GoRobo, Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”, iniţiator Adrian Niţă – ateliere de construire și programare a roboților LEGO și Ozobot Evo destinate elevilor din clasele V-XII;

-Wow Science, echipa ,,Albinuţele Curioase”, Colegiul Naţional „Iosif Vulcan”, iniţiator Anamaria Horga

– ateliere de experimente științifice destinate copiilor între 6 și 7 ani;

-Cu pași mici spre descoperiri mari, echipa „Curioşii”, Colegiul Naţional „Iosif Vulcan”, iniţiator Marioara Donca – desfășurarea unor experimente distractive pentru elevi de clasa a III-a;

– IT Generation, Colegiul Naţional „Teodor Neş” Salonta, iniţiator Lajos Illyes – club de programare pentru tinerii din Salonta;

-RobotEm V2, Robotică In Eminescu, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, iniţiator Istvan Nagy – cerc de robotică în cadrul căruia elevii din clasele VII-IX vor participa la activități de inițiere în programare și electronică;

-Geosera, Şcoala Gimnazială „Szacsvay Imre”, iniţiator Grete Kincs – activități practice de geografie-biologie, prin amenajarea unei grădini educaționale în curtea școlii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !