Pastorul protestant Richard Wurmbrand în dosarele Securităţii

De Camelia Busu
Pastorul protestant Richard Wurmbrand în dosarele Securităţii
Maria Hulber i-a schiţat pastorului portretul și biografia printr-o suită de documente.

Un volum aşteptat de mult timp, care conţine documente de arhivă CNSAS legate de viața și activitatea pastorală a lui Richard Wurmbrand, va fi lansat astăzi, de la ora 18:00, la librăria R&R, de Ziua Internaţională a Cărţii. Datorită efortului de cercetare al Mariei Hulber, pastorului protestant Richard Wurmbrand, personaj-erou și reper moral pentru unii, figură controversată pentru alții, i se schițează portretul și biografia printr-o suită de documente aflate într-o ordine deloc întâmplătoare. Cartea a apărut la Editura Ratio et Revelatio.

carte-richard-wurmbrand

Închis de comuniști timp de 14 ani, Richard Wurmbrand a ajuns ulterior în Occident unde prin mărturii, discursuri și literatură memorialistică a relatat ceea ce a îndurat în țară. În jurul pastorului s-au născut mai multe legende, care s-au răspândit după decembrie ’89 prin intermediul presei eliberate de cenzura comunistă şi care ţinea mai puţin cont de regulile deontologiei. Una dintre aceste legende este legată de de faptul că Wurmbrand ar fi fost salvat în puşcărie de către Valeriu Gafencu, unul din legionarii care au murit în închisorile regimului comunist din România. Muribund, Gafencu i-ar fi oferit pastorului protestant streptomicina pe care o folosea, salvându-i astfel viaţa.

Richard Wurmbrand a avut activitate subterană serioasă de propovăduire a Evangheliei. Wurmbrand a fost arestat de pe stradă în 1948. Ca să nu i se dea de urmă, i s-a dat un alt nume în închisoare, Vasile Georgescu. În câteva zile devine coleg de celulă cu Lucreţiu Pătrăşcanu. A fost torturat, ani de zile supus „reducării”, timp în care nimeni nu a ştiut nimci de acesta. A fost condamnat, după ce a fost ţinut trei ani în izolare, pentru „surpare a ordinii constituţionale”. A fost mutat în mai multe închisori, printre care: Rahova, Jilava, Gherla, Craiova, Văcăreşti şi Tg. Ocna.

Luni, de Ziua Internațională a Cărții, sunteţi aşteptaţi la o lansare cu sesiune de autografe a unei cărți de excepție. Maria Hulber îi va avea ca invitaţi pe: Traian Ştef, Liana Cozea, Teofil Stanciu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !