Patinoar periculos

9Comentarii
Patinoar periculos
ORADEA – O amendă de 4.000 de lei. Aceasta a fost sancţiunea aplicată de către Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Bihor unui patinoar din judeţ, în urma controlului efectuat la începutul lunii.

„În urma desfăşurării acţiunii de control, OJPC Bihor a încheiat un proces verbal de constatare a contravenţiei, prin care s-a aplicat o amendă contravenţională de 4.000 de lei”, ne-a comunicat Cristiana Bigan, director executiv la OJPC Bihor, fără a preciza însă numele firmei sancţionate.

 

Pereţi nefinisaţi

„Deficienţa constatată şi sancţionată a fost nefinisarea corespunzătoare a pereţilor, prezenţa aşchiilor în panourile împrejmuitoare, ceea ce poate conduce la rănirea utilizatorilor patinoarului”, informează OJPC Bihor. Perioada controlului OPC a coincis cu inaugurarea patinoarului din parcarea Hypermarket-ului Real, singurul din Oradea. „Am fost la patinoarul respectiv şi pot să spun că mi s-a părut un loc foarte periculos. Din câte am auzit, unui copil i-au fost tăiate degetele”, povesteşte C.C, o orădeancă de 25 de ani.

Claudia Curta



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor