Patronii, parteneri de dialog

Patronii, parteneri de dialog
ORADEA - Victorie istorică pentru patronatele bihorene. Acestea sunt pe cale să obţină, la 19 ani de la Revoluţie, reducerea impozitelor pe clădiri în cazul persoanelor juridice, de la 1,6 la 0,9%.

„Este pentru prima dată când suntem luaţi în seamă, când suntem consultaţi şi se ţine cont de propunerile noastre”, ne-a declarat Ioan Lucian, preşedintele Federaţiei Patronilor Bihor, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute miercuri, 21 mai, la Cafe Paris.

Dialog Economic

În cadrul Comisiei de Dialog Economic, din 14.05.2008, la care au participat reprezentanţi ai Primăriei şi ai Patronatelor s-a luat în discuţie reducerea impozitelor pe clădirile persoanelor juridice. „De mulţi ani încercăm să devenim parteneri de dialog cu administraţia locală. Acum, la fixarea cotei de impozit pe 2009 se va ţine seama şi de propunerea noastră”, crede Lucian. Asta dacă vor fi de acord consilierii locali, în ultima şedinţă din această legislatură ce va avea loc joi, 22 mai.

Directorul economic al Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor, Mina Giurea, spune că a transmis Primăriei altă problemă acută cu care se consfruntă firmele din Oradea şi Bihor. „Plătesc impozite foarte mari şi nu primesc nimic în schimb, nici o facilitate, nici măcar locuri de parcare”, a declarat Mina Giurea.

De asemenea, a fost luată în discuţie şi reducerea taxei hoteliere de la 2,5 la 1%. „Cu asemenea taxă nu se încurajează turismul. Acest lucru se reflectă în preţurile pe care trebuie să le aplice cei care au locuri de cazare, pentru a-şi scoate chletuielile”, subliniază Ioan Lucian.

Pe de altă parte, directorul Federaţiei Patronilor Bihor spune că „realizarea care este pe cale să se întâmple acum nu trebuie să şi-o aroge nimeni. Este meritul nostru, al organizaţiilor patronale”. La această realizare şi-au adus contribuţia: Federaţia Patronilor Bihor, Consilul Local al Intreprinderilor Mici şi Mijlocii Oradea, Camera de Comerţ şi Industrie Bihor, Unimpresa şi Patronatul din Industrie Servicii şi Comerţ.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !