Patronii pot fi dati in judecata daca streseaza angajatii

3Comentarii
Patronii pot fi dati in judecata daca streseaza angajatii
BUCURESTI – O noua prevedere din Codul Muncii pare a fi menita mai mult sa bage zizanie intre angajatori si angajati decit sa asigure vreuneia dintre parti vreun avantaj.

Este vorba despre prevederea potrivit careia angajatii care se simt prejudiciati
moral sau psihic la locul de munca isi pot chema patronul la tribunal. Si, asa
cum ne-am obisnuit de mai multi ani incoace, nici in cazul acestei prevederi
nu se poate aplica zicala ‘unde-i lege, nu-i tocmeala, pentru ca documentul
din Codul Muncii este ambiguu si greu de aplicat.

Pe de alta parte, multi patroni s-ar putea trezi chemati in instanta pentru
orice vorba mai `grea` adresata unui salariat mai `sensibil`. Pe scurt, nici
macar salariatii, care ar trebui sa fie in avantaj prin aceasta prevedere nu
cred ca modificarea va avea prea mult efect. Noua prevedere din Codul Muncii,
respectiv Articolul 269, spune ca angajatorul este obligat sa il despagubeasca
pe salariat daca acesta a suferit un prejudiciu material sau moral. Ce inseamna
acest lucru?

Aproape nimic, mai ales in contextul in care chiar Paul Pacuraru, ministrul
Muncii nu crede in aplicarea in instanta a prevederii. ‘Noutatea consta in faptul
ca raspunderea este acum pentru prejudiciul moral, ceea ce va fi cam greu de
cuantificat in instanta’, a explicat Paul Pacuraru.

Orice angajat care se simte prejudiciat moral de patron si considera ca i-a
fost atinsa imaginea in societate poate cere despagubiri. Angajatul nu mai trebuie
sa justifice un prejudiciu material, cum prevedea legea pina acum. Patronul
ar putea fi bun de plata daca in timpul serviciului aduce atingere imaginii
salariatului prin diferite gesturi, prin comportament, atitudine sau prin remarce
discriminatorii de natura sexuala, religioasa sau etnica.

Multa confuzie si cam atit

Salariatii pot cere in justitie atit repararea imaginii publice, cit si compensarea
in bani a prejudiciului.
Specialistii in domeniu nu cred insa ca prevederea are aplicabilitate din cauza
limbajului folosit de legiuitor, un limbaj care da loc multor interpretari.
Ei spun ca formularea din Codul Muncii este ambigua si este foarte greu de demonstrat,
in instanta, prejudiciul moral. ‘Prejudiciul moral este o notiune destul de
generala si in dreptul muncii ea poate exista mereu.

Intentia este buna, dar limbajul pe care l-a abordat legiuitorul este unul
care lasa de dorit’, a declarat si Irina Predescu, specialist in dreptul muncii.
In acelasi timp, ministrul Muncii a declarat, ieri, ca propunerea a fost facuta
de deputatul PLD Marian Sorin Paveliu si nu a fost sustinuta de Guvern. ‘Daca
angajatorul are o problema de imagine, de consum psihic sau se simte stresat,
poate actiona in judecata angajatorul si poate cere daune morale.

Guvernul nu a sustinut acest demers pentru ca introduce multa confuzie. Nu
exista o definitie a prejudiciului moral si nu exista o modalitate de a converti
acest prejudiciu in despagubire baneasca’, a explicat ministrul Pacuraru. Potrivit
prevederilor anterioare, angajatorul era obligat, in temeiul normelor si principiilor
raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat doar in situatia
in care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului in timpul
indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.

Paul Pacuraru a spus ca nu este de acord cu aceasta prevedere si va solicita
Ministerului Justitiei sa reuneasca Comisia de dialog social pentru a clarifica
elementele de procedura pentru intelegerea acestui termen. De asemenea, ministrul
a declarat ca intentioneaza, daca este posibil, sa initieze un proiect de modificare
a acestui articol din Codul Muncii.

Sursa: News



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor