Patronii vor în Parlament

16Comentarii
Patronii vor în Parlament
ORADEA - Asociaţiile patronale din Bihor şi-au prezentat, miercuri – 29 octombrie 2008, la Camera de Comerţ şi Industrie Bihor, candidaţii pentru viitoarele alegeri. Este vorba de Claudiu Pop şi Ioan Mintaş – PSD, Florian Pantea – PRM şi Dan Octavian – PNL.

„Candidaţii prezenţi sunt membri ai asociaţiilor patronale reunite din judeţ. Am trimis invitaţii şi UDMR-ului şi PDL-ului, dar nu ne-au răspuns”, a precizat Ioan Lucian – preşedintele Federaţiei Patronilor Bihor.

La întrunire au mai fost prezenţi – Constantin Badea – directorul executiv al Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor şi Antonio Sargenti – preşedintele organizaţiei investitorilor italieni – Unimpresa.

 

Discuţii

 

Cei patru candidaţi prezenţi şi-au prezentat punctele de vedere vizavi de mai multe probleme economice. „Până acum, Guvernul a mers pe politici sociale. Intenţia mea de a candida este pentru a susţine interesele intreprinzătorilor. 68% din PIB şi peste 90% din forţa de muncă, sunt date de IMM-uri”, susţine Ioan Mintaş, care este şi primvicepreşedinte al Consiliului Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

Florian Pantea crede că se putea face mai mult pentru IMM-uri. „După mine, la Oradea mai mult s-a vorbit de sprijinirea IMM-urilor. Administraţia locală ar trebui să se uite şi spre intreprinderile mici, nu numai spre cele mari”, a declarat candidatul PRM.

„Modelul asociaţiilor patronale din Bihor ar trebui copiat de politicieni. Politicienii au doar de învăţat din experienţa noastră”, a precizat Dan Octavian. Acesta a crede că nu este destul să se meargă doar pe creşterea cifrei de afaceri ci şi pe creşterea bunăstării oamenilor.

Claudiu Pop, singurul parlamentar de Bihor prezent la masa rotundă, susţine că mediul politic trebuie să fie într-o strânsă colaborare cu cel economic. „Primul lucru pe care-l cer oamenii de afaceri este predictibilitatea. Ei vor să fie siguri că dacă fac o investiţie, legislaţia nu se va schimba cel puţin trei ani”, conchide Claudiu Pop.

Punctul pe „i” a fost pus de directorul CCI Bihor. „Aş dori ca viitorii noştri parlamentari să ţină cont de interesele comunităţii. Eu n-am nimic cu politica, dar trebuie să se termine cu influenţa politicului asupra economicului”, este de părere Constantin Badea.

 

Dan Birta



16Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor