Patru avanpremiere de neratat la Cinema Palace

De Oana Farcas
Patru avanpremiere de neratat la Cinema Palace
Patru filme vor fi difuzate miercuri, 10 aprilie, în avanpremieră la Cinema Palace.

Dragged Across Concrete

De cealaltă parte a justiției spune povestea a doi polițiști suspendați atunci când în presă apare un video cu cei doi făcând abuz de putere. Rămași fără bani si opțiuni, cei doi polițiști decid să pătrundă în lumea interlopă, însă descoperă mai mult decât s-ar fi așteptat.

Program Cinema Palace

Little

Regina Hall, pe care o știm din Girls Trip, și Marsai Martin, din serialul Black-ish sunt protagonistele comediei Șefa a intrat la apă, prima, în rolul președintei unei companii IT de succes, iar cea din urmă, în versiunea adolescentină a acesteia, care se trezește într-o dimineață că are acum 13 ani, fix înaintea unei prezentări de care depinde viitorul firmei ei.

Issa Rae (Insecure), este April, multîncercata ei asistentă personală și singura care cunoaște secretul – și anume că torționara ei este acum captivă în trupul unei fetițe. Șefa a intrat la apă este o comedie ireverențioasă despre prețul succesului, puterea solidarității feminine și despre o a doua șansă de a te maturiza așa cum trebuie.

Program Cinema Palace

Missing Link DUB – 3D

Domnul Link este categoric cel mai haios şi blănos personaj în această aventură animată produsă de prestigiosul studio Laika. După el, ar fi Sir Lionel, un aventurier curajos şi cuceritor care se consideră cel mai important cercetator al miturilor şi monştrilor… problema e ca nimeni altcineva nu e de acord. Pentru a le demonstra tuturor ce abilităţi are, planifică o expediţie enigmatică pentru a descoperi veriga lipsă din evoluţia omului.

Cam caraghios, surprinzător de inteligent şi foarte afectuos, domnul Link este o specie pe cale de dispariţie, singura lui cale de salvare fiind Lionel. Aşadar, cei doi împreună cu îndrăzneaţa Adelina pornesc într-o călătorie în jurul lumii pentru a găsi rudele îndepărtate ale lui Link din fabuloasa vale Shangri-La.

Program Cinema Palace

Hellboy

În încercarea sa de a li se împotrivi unor vrăjitoare medievale lipsite de scrupule și dispuse să folosească farmece vechi de mii de ani pentru a-și atinge scopul final de a distruge întreaga omenire, Hellboy ajunge în Marea Britanie, unde trebuie să le înfrângă pe consoarta lui Merlin și Regina Nimue.

Însă confruntarea dintre bine și rău se transformă într-o luptă mult prea periculoasă și sângeroasă, care nu numai că riscă să genereze o mulțime de victime colaterale, dar poate să provoace chiar și sfârșitul lumii – un deznodământ pe care Hellboy încearcă să îl evite cu orice preț.

Program Cinema Palace



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !