Patru eleve cresc numarul donatorilor de sânge si celule stem cu o aplicație

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
Patru eleve cresc numarul donatorilor de sânge si celule stem cu o aplicație
Adolescentele vor să dea o anvergură națională aplicației, dacă aceasta are succes la Oradea.

Patru eleve din Oradea își vor prezenta live proiectele în cadrul evenimentului Regional Pitch ce are loc în București pe 25 mai. Liceencele speră să intre în primele cele mai bune trei echipe care au oportunitatea de a reprezenta România în Semifinala Internațională și apoi în Finala Globală ce se va desfășura în San Francisco în luna august. Miza e 15.000 Euro. În România, Fetele vor participa la cel mai mare program global de antreprenoriat și educație IT pentru fete, adus în România de Asociația Adfaber, Technovation 2019. Din 2010, în cadrul competiției Technovation au participat peste 23.000 fete din peste 100 de ţări, iar în România programul se află la cea de-a treia ediție.
Cosmina Gal este elevă în clasa a IX profil matematică-informatică la Colegiul Național Mihai Eminescu Oradea. Alături de sora ei mai mare, Paula Gal de Maria-Veronica Irina, și Alexandra Mazăre ele constitue un careu de ași în informatică și tehnologie. Fetele sunt membrele echipei 4Girls4Change și au convins Adobe România să le susțină proiectul la Technovation 2019. Fetele au identificat o problemă serioasă în țara noastră care poate fi soluționată cu ajutorul tehnologiei, scrie adfaber.org.

Foto: adfaber.org Paula Gal. Cosmina Gal, Maria-Veronica Irina, Alexandra Mazăre Foto: adfaber.org ©

Aplicația a pornit de la realitatea că doar 2% dintre români donează sânge și celule stem. Fetele și-au propus ca prin aplicația lor să sporească numărul donatorilor și să accelereze șansele de viață ale celor în suferință începând chiar cu orădenii. Aplicația semnificativ numită BlooDoChallenge s-a născut după un vrainstorming al fetelor pasionate de tehnologie care și-au propus să le dea șansa orădenilor să devină supereroi, salvând vieți donaând sânge și cellule stem.

Cele patru tinere au o pasiune comună: tehnologia. Identificând o problemă cu care comunitatea noastră se confruntă, s-au gândit că tehnologia ne poate îmbunătăți sau chiar schimba viețile și obiceiurile. Și pentru că nu se tem de provocări, în timpul unei sesiuni de brainstorming au decis să creeze o aplicație la nivel local care încurajează oamenii din Oradea să devină supereroi, salvând, “BlooDoChallenge” oferă toate informațiile necesare, de la cele mai apropiate centre unde utilizatorii pot dona, timpul de așteptare recomandat și până la următoarea acțiune de donare de sânge sau celule stem. Confor adfaber.org , utilizatorii au acces la informații despre pașii pe care donatorul trebuie să îi urmeze și chiar un top al celor 50 de supereroi donatori.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !