Patru elevi români, premiaţi de NASA

Patru elevi români, premiaţi de NASA
BUCUREŞTI – Patru elevi din Constanţa au câştigat Marele Premiu NASA cu un proiect care imaginează o staţie orbitală unde pot locui un milion de oameni.

Unul dintre cei patru elevi de la Liceul Teoretic Ovidius din Constanţa, Miruna Oprescu, este şi câştigătoarea medaliei de argint la Olimpiada Internaţională de Astronomie din India.

Cei patru elevi constănţeni au creat în cadrul concursului susţinut de NASA o staţie orbitală pe modelul fagurelui de albine, pentru că, spun ei, acesta reprezintă cea mai eficientă metodă de a folosi un spaţiu restrâns. De asemenea, structurile de tip fagure oferă siguranţă maximă pentru că, în cazul în care un modul se distruge, celelalte rămân intacte.

Deoarece au trebuit să creeze o staţie independentă de Pământ, tinerii au luat în considerare toate aspectele vieţii. Au folosit lumina soarelui prin reflexie totală, energia fiind distribuită prin cabluri optice, s-au bazat pe reciclarea materiei, şi au decis să producă oxigenul şi toate resursele de hrană pe staţia orbitală.

Pentru realizarea proiectului, elevii români au muncit patru luni, uneori chiar şi noaptea, dar, spun ei, a meritat, mai ales că examenul nu a fost deloc uşor. 109 proiecte din 8 ţări au fost înscrise în concurs.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase