Patru iranieni și un albanez prinși când încercau să iasă ilegal din România

De Oana Farcas
Reactualizat la:
Patru iranieni și un albanez prinși când încercau să iasă ilegal din România
Polițiștii de frontieră bihoreni au depistat, joi, patru cetățeni iranieni și un cetățean albanez care încercau să iasa ilegal din Romania, pe jos, pentru a ajunge în țări din vestul Europei.

Potrivit Poliției de Frontieră, in jurul orei 02:30, în cadrul unei acțiuni pentru combaterea migrației ilegale, polițistii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş au depistat cinci persoane, care se deplasau pe jos, pe lângă rambleul de cale ferată, respectiv banda de camioane spre Ungaria.

„Persoanele în cauză au fost reţinute la aproximativ 200 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin şi au fost duse la sediul Sectorului PF Borş pentru cercetări”, a declarat comisar-şef de poliţie, Bondar Laura Beatrice.

În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt patru cetăţeni din Iran, 2 bărbați și 2 femei, cu vârste cuprinse între 23 și 32 de ani şi un cetățean albanez, în vârstă de 39 ani, toți solicitanţi de azil în România.

Migranții iranieni au spus că au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria pentru a ajunge în Germania la rude şi au recurs la această metodă pentru că nu dețineau o viză valabilă, în timp ce cetățeanul albanez a declarat că intenționa să ajungă în Italia și știa că are interdicție în Spațiul Schenghen.

În acest caz, polițiștii de frontieră fac cercetări pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !