Patru pentru postul lui Babeş

5Comentarii
Patru pentru postul lui Babeş
Pâna luni dupa-amiaza, demiterea întregii conduceri a Spitalului Judetean, operata în weekend de catre ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, nu a fost facuta publica în Bihor.

La Directia de Sanatate Publica (DSP) era asteptata decizia de destituire a
directorului Aurel Babes si a colegilor sai din Consiliul de Administratie.

Directorul Babes a fost surprins de decizia ministrului Sanatatii, pentru
ca – sustine el – unitatea pe care o conduce „merge bine”.

Doctorul spune ca nu a fost înregistrata nici o neregula în timpul
celor patru mari controale facute în spital de-a lungul anului de catre
Curtea de Conturi, Comisia de audit a DSP si cele venite de la Ministerul Sanatatii.

Sustine ca e apolitic

Diabetologul Babes sustine ca nu stie de ce a fost destituit, daca e politica
sau nu. În schimb, sustine ca nu e membru PSD si ca nu a preluat conducerea
Spitalului Judetean pe relatii politice, ci pe baza de concurs.

Prin urmare, medicul nu e dispus sa abdice cu una cu doua si spune ca „nu
va parasi corabia” pâna când nu primeste actele în cauza.
„Nu parasesc transeul asa… O comanda nu se lasa de izbeliste, trebuie
predata gestiunea, sunt multe de facut.

Dar sa vina actele. Am auzit de la televizor, dar în scris nu am primit
nimic”, a spus medicul, care continua sa-si desfasoare înca activitatea
de director pâna va primi decizia de destituire.

În ciuda celor spuse de catre Babes, evidenta spune ca din 1989 încoace
majoritatea medicilor care s-au perindat în fruntea unitatilor sanitare
din Bihor au fost numiti politic, concursurile la care au participat fiind doar
formalitati.

De aceea, în lumea medicala si în cea politica se vehiculeaza deja
numele unor medici, pretendenti la scaunul de director general al Judeteanului.

Toti ar fi membri sau simpatizanti ai Partidului National Liberal si angajati
ai Spitalului Judetean: Popa Amorin (diabetolog), Popa Cornel (ortoped), Calin
Hozan (ortoped) si Nelu Maghiar (SMURD).

Altii la rând?

Numirea unei conduceri interimare va fi însa decisa tot în Capitala,
astfel încât la DSP Bihor se asteapta si hârtia cu numele
celor care vor lua locul colegilor din actuala conducere.

Doctorul Babes face parte dintre cei 15 directori de spitale destituiti în
weekend de ministrul Sanatatii, din cauza unor nereguli de management.

Ieri, Ministerul Sanatatii a solicitat DSP Bihor lista cu directorii adjuncti
de la toate spitalele din Oradea si din judet. Contactat telefonic, seful DSP,
dr. Ritli Ladislau, ne-a spus ca nu cunoaste motivul acestei cereri, dar ca
este posibil sa se urmareasca si schimbarea directorilor de la alte spitale
din judet.

Otilia Sandor



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor