Patru şefi noi la spitale

12Comentarii
Spitalul “Dr. Gavril Curteanu”, Spitalul din Aleşd, Spitalul de Psihiatrie din Nucet şi Centrul de Sănătate Bratca are alţi şefi.

Anunţul a fost făcut de către reprezentantul Ministerului Sănătăţii în teritoriu, dr. Marius Pârcioagă. Acesta a transmis sâmbătă că noii manageri au fost numiţi în funcţie pe baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 69/2009 “şi a unor ordine de eliberare din funcţie a managerilor”. În comunicatul transmis mediei locale, dr. Pârcioagă susţine că motivele de schimbare a şefilor de la aceste spitale sunt prevăzute în OUG care precizează că managerii spitalelor cu activităţi de învăţământ şi cercetare trebuie să fie “cadru universitar sau medic primar şi să fie absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii”.

Pentru celelalte categorii de unităţi sanitare cu paturi, ordonanţa în discuţie stipulează că managerul poate fi “persoană fizică sau reprezentant desemnat de managerul persoană juridică trebuie să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior în domeniul medical, economic, juridic sau administrativ şi al unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii”.

Cei patru manageri nou-numiţi sunt: la la Spitalul “Dr. Gavril Curteanu” – şef de lucrări dr. Marilena Crişan, la Spitalul din Aleşd – jr. Gabriela Gavrilaş, la Spitalul de Psihiatrie Nucet – ec. Liana Bota, la Centrul de Sănătate Bratca – ec. Liviu Lele.

Otilia Şandor



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor