Patru spitale, în unul singur

9Comentarii
ORADEA - Municipalitatea doreşte restructurarea serviciilor medicale locale, prin înfiinţarea unui spital unic.

Spitalul Clinic Municipal Oradea s-ar forma din unirea Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu”, Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie, Spitalului Clinic de Neurologie şi Psihiatrie, Spitalului de Pneumoftiziologie şi a Secţiilor de Boli Infecţioase de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. Noul spital ar fi condus de Dacian Foncea, actualul manager de la Pneumoftiziologie şi de directorul medical, Gheorghe Bumbu. Unităţilor unificate vor avea doar directori medicali, nu şi manageri. Se vor face restructurări, şi în ceea ce priveşte personalul TESA.

Pro şi contra

Susţinătorii proiectului sunt de părere că unirea spitalelor ar creşte eficienţa serviciilor de întreţinere şi reparaţii, a celor de la bucătărie, laboratoarelor de analize, de radiologie şi imagistică medicală, totodată a gestionării unitare şi a salarizării. De asemenea s-ar reduce costurile, iar condiţiile de primire şi îngrijire medicală a pacienţilor ar fi mai bune, la fel cele hoteliere, de igienă şi de curăţenie, toate devenind uniforme la nivelul municipiului.

„Spitalul Clinic Municipal Oradea va avea un laborator unic, funcţionabil non-stop, care ar suplini lipsa aparaturii performante sau a radiologilor din spitale. Fiecare spital va trimite filmul pacientului prin internet, spre interpretare la acest laborator”, explică viceprimarul Gheorghe Carp, iniţiatorul proiectului. „Paturile ar putea fi redistribuite în funcţie de cererea bolnavilor, spre exemplu, dacă sunt copii mai puţini, cardiacii vor avea paturi mai multe, dacă este nevoie”.

Consilierii PDL nu sunt însă de acord cu ideea. „Această unificare nu e de competenţa noastră. Consiliul Local gestionează clădirile şi terenurile. Cineva vrea să fie şef peste sănătate”, spune Nicuşor Lepădatu.

PDL-iştii mai spun că unele din clădirile spitalelor sunt revendicate, cum e cazul Neurologiei, iar altele, precum Maternitatea, acordă asistenţă medicală regională, nu doar locală, ceea ce ar fi mai greu de realizat în cazul unirii spitalelor.

Primarul Ilie Bolojan le dă democrat-liberalilor replica:„Vă cerem să ne lăsaţi să ne facem treaba. Unificarea ar creşte calitatea actului medical din Oradea. Urmează să se organizeze o dezbatere publică în acest sens şi demararea procedurilor legale pentru Spitalul Clinic Municipal Oradea, pentru care vom prezenta proiecte transparente”, spune Ilie Bolojan.

Deşi în 31 iulie consilierii locali au aprobat avizul de principiu pentru înfiinţarea noului spital, urmează ca hotărârea finală privind proiectul să fie luată în şedinţa Consiliului Local din 28 august.
Carmen Brehoi



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor