Patrule școlare și ora de educație rutieră în tramvai

De Alexandru Guiaș
Reactualizat la:
Patrule școlare și ora de educație rutieră în tramvai
„Săptămâna Prevenirii Criminalității” a polițiștilor bihornei s-a încheiat cu acțiunea „Educația rutieră, educație pentru viață!”.


Polițiștii bihoreni au continuat activitățile preventive organizate cu prilejul „Săptămânii Prevenirii Criminalității”. Tema specifică a ultimei zile a campaniei preventive fiind creșterea gradului de siguranță rutieră.

Astfel, vineri, 6 octombrie, mai multe patrule școlare formate din elevi, organizate și supravegheate de polițiștii bihoreni au dirijat traficul și au avut parte de o lecție de educație rutieră chiar în „Tramvaiul siguranței rutiere”. Patrulele s-au aflat pe străzile Oradiei, în cadrul evenimentului Săptămâna Prevenirii Criminalității.

Între orele 07:30 – 08:10, polițiștii rutieri și cei de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Oradea și de la Serviciul Rutier au fost prezenți în zona adiacentă a trei unități de învătământ orădene (Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” și Școala Gimnazială „Avram Iancu”), zone în care au fost activate patrulele școlare.

„Cei mici s-au implicat cu seriozitate în misiunea pe care au primit-o de la polițiști și au demonstrat că și-au însușit temeinic cunoștințele dobândite de-a lungul anului în cadrul activităților preventive. Copiii din patrulele școlare, supravegheați atent de polițiștii bihoreni, și-au îndrumat colegii să traverseze întotdeauna în mod corect partea carosabilă, iar pe conducătorii auto i-au sfătuit să acorde întotdeauna prioritate pietonilor angajați în traversarea regulamentară, pe trecerea de pietoni.

În cadrul acelorași unități de învățământ, polițiștii de proximitate și polițiștii rutieri au desfășurat ore de educație rutieră, în scopul conștientizării copiilor cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulație rutieră, pentru a preveni victimizarea acestora”, a precizat Ioana Indrieș, comisar șef în cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii al IPJ Bihor.

Tramvaiul siguranței rutiere

Una din cele mai atractive activități preventive a constituit-o „Tramvaiul siguranței rutiere!”, care a circulat vineri în Oradea, prilej cu care polițiștii Serviciului Rutier și de cei de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității au susținut o lecție inedită de educație rutieră. „Tramvaiul siguranței rutiere!” a oprit și pe traseu, pentru ca polițiștii de prevenire și rutieră să deruleze activități aplicative cu privire la regulile de circulație. Toți participanții au fost recompensați de către organizatori cu diplome, pliante, broșuri și orare cu mesaje preventive.

Activitatea informativ – preventivă a fost organizată de IPJ Bihor în parteneriat cu OTL Oradea și a beneficiat de prezența a peste 100 de elevii care au participat cu interes la o lecție deschisă despre semnificația transportului local, noțiuni fundamentale în trafic, reguli de comportament în trafic.

Polițiștii rutieri și de prevenire le-au explicat copiilor semnificația indicatoarelor rutiere în cadrul concursului „Ghicește indicatorul rutier!”. Totodată, polițiștii i-au sfătuit pe copii despre cum să își protejeze bunurile personale atunci când călătoresc cu mijloacele de transport în comun (anexăm foto).

În același zi de vineri, 6 octombrie, în intervalul orar 10:00 – 13:00, poliţiştii de proximitate, poliţiştii rutieri și cei de la posturile rurale de poliție din județ au derulat activităţi preventive specifice în unităţile şcolare bihorene.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !