Pauză în amenajarea centrului

4Comentarii
Pauză în amenajarea centrului
ORADEA – Ecologiştii au obţinut, azi, o amânare de două săptămâni a proiectului de reamenajare a Pieţii Unirii şi luarea în calcul a opiniei specialiştilor de la Muzeul Ţării Crişurilor(MŢC).

„Dăm proiectul secţiei de ştiinţe ale naturii de la Muzeu să-şi spună părerea şi apoi ne revedem pentru decizie. Următoarea întâlnire va avea loc peste două săptămâni, luni de la ora 14.00”, a anunţat Marcel Boloş, directorul Administraţiei Imobiliare Oradea (AIO), promiţând că până atunci se va lucra doar la alveola pe care s-a început reamenajarea din Piaţa Unirii, nu şi la celelalte.

Consultativ

Prezentă pentru scurt timp la dezbatere, viceprimăriţa Biro Rozalia a punctat că proiectul a trecut prin Legislativ fără să i se acorde atenţie: „Având în vedere că în bugetul pe 2008 a apărut ca o poziţie distinctă, Consiliul Local a adoptat decizia fără a cunoaşte detalii”.

Primarul Mihai Groza şi-a expus poziţia faţă de legalitatea dezbaterii. „Conform Legii 215, orădenii au reprezentanţi consilierii locali, aleşi pe criterii politice. Pentru fiecare obiectiv de investiţie majoră al municipiului, ei sunt cei care decid, reprezentanţii orădenilor în Consiliul Local”, crede primarul, cu precizarea că ”discuţiile vor avea un rol consultativ”. „Dacă 20 de voci reprezintă vocea a 200.000 de oameni, atunci nu mai facem nimic în oraşul ăsta”, a încheiat Mihai Groza.

Riposta ecologiştilor a venit prin vocea lui Mihai Togor, preşedintele Centrului Regional de Supraveghere Ecologică (CRSE): „Într-o ţară democratică un referendum poate fi cerut de cetăţeni. Poate ar trebui să pomenim toate legile, nu doar cele ce ne convin”. „Considerăm că ar fi important ca acest proiect să apară într-un Plan Urbanistic Zonal, despre care nici măcar dl. primar nu poate spune că nu trebuie să treacă printr-o dezbatere publică”, s-a auzit, pe durata dezbaterii, şi vocea lui Paul Iacobaş, reprezentant al Centrului de Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă.

Curs de peisagistică

Dezbatarea publică programată de luni a durat mai bine de două ore, cea mai mare parte din timp fiind cheltuit de o manieră puţin atractivă: verzii, interesaţi maidegrabă de ecologia oraşului au ascultat un curs de peisagistică ţinut de Lazăr Băra, arhitect peisagist la SC Ecohorticultura SRL, firma ce lucrează în Piaţa Unirii. „Nu cred că există măcar un specialist în ţara asta care să aprobe felul în care cortinele de vegetaţie obturează arhitectura de valoare”, crede peisagistul. Contrar opiniilor ecologiştilor şi a biologului Ana Marossy, Băra crede că tuile din Piaţa Unirii, la vârsta de peste 40 de ani, sunt în declin biologic şi că „cu trecerea timpului creşte riscul să fie doborâte de vânt şi zăpezi şi să facă pagube”.

Târg

La opoziţia ecologiştilor faţă de tăierea tuilor, Marcel Boloş, directorul AIO a propus un târg: „să nu ţinem problema blocată în tuia. Plantăm câte doi arbori eleganţi, frumoşi pentru fiecare tuia tăiat, acolo unde spuneţi dvs”.

”Justificarea pentru acest proiect nu stă în picioare. Nu este o prioritate pentru oraş”, a insistat Mihai Togor, atacând deopotrivă oportunitatea amenajării centrului şi modul în care se face.

În opinia „lectorului”, problemele Pieţii Unirii ţin de salubrizare şi de obturarea elementelor valoroase din piaţă. „Confortul ambiental ar trebui asigurat prin arbori de talie mare, care să nu fie obstacole vizuale decât peste cinci metri, pe marginea drumului. Compoziţia să fie discretă, elementele dominante să fie cele recunoscute la nivel internaţional”, propune Băra.

Foarte subţire

Dr. în istoria artei, Aurel Chiriac, directorului MŢC, s-a declarat neconvins de cursul de peisagistică. „Eu sunt foarte dezamăgit din ce a prezentat domnia sa. E foarte subţire. Discutăm despre zona istorică a Oradiei. Din 1923-24, parcul englezesc de la Oradea a devenit monument. Revenirea la forma din perioada interbelică e o idee bună. dar numai respectând realităţile de acum. Trebuie să gândim pozitiv faţă de aceste proiecte”, crede Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor. „Opinia noastră ar fi trebuit mai repede cerută, asta ţine de respect”, a reproşat el edililor.

Concluzia s-a conturat la finalul a două ore de discuţii: următoarea întâlnire pe aceeaşi temă fiind programată în prima luni după alegerile locale, de la ora 14.00.
Cristina Ghilea



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor