Având în vedere atleţii campioni pe care îi dă Bihorul, se impune realizarea unei piste atletice moderne la stadionul ce găzduia pe vremuri meciurile legendare CAO. Răspunsul lui Pavel nu a fost, însă, unul prea încurajator. Pavel ne-a transmis din start că baza de la LPS Bihorul nu ţine de MTS, ci de Ministerul Educaţiei. „Momentan nu ţine de noi, dar încercăm să găsim soluţii”, spune Pavel, evitând să se îngajeze că va găsi finanţarea mult-dorită de liceul cu program sportiv din Oradea. Totuşi, pesedistul a adăugat că va avea în vedere un parteneriat între cele două ministere, cu baza sportivă de la LPS ca beneficiar al acestuia. În schimb, Pavel a anunţat că ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu va fi prezent, vineri, la Oradea. La o inaugurare de… birouri. E vorba despre sediul renovat al DJTS, din strada Eminescu.
Pavel nu se angajeaza pentru LPS Bihorul
Ajuns director în Ministerul Tineretului şi Sportivului, la Departamentul Administrativ şi Patrimoniu, i-am pus în vedere lui orădeanului Emilian Pavel starea critică în care se află baza de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Bihorul.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Din luna mai, tarifele pentru depozitarea deșeurilor se modifică în urma majorării Contribuției pentru economia circulară de la 80 lei/to la 160 lei/to.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Două focare de pestă porcină africană au fost descoperite în nordul judeţului Bihor, a anunțat marți Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor.
România
Circa 25-30 de copii bolnavi de cancer sunt internaţi zilnic la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca. Cu teamă, dar şi cu speranţa în privire, fiecare întreabă cu o voce stinsă: „Cum mi-au ieşit analizele?”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lista unităților de învățământ din județul Bihor care vor beneficia de programul „Masă sănătoasă” se extinde.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Spaţiile expoziţionale au fost regândite într-o manieră cronologică, o „poveste” centrată pe istoria oraşului şi a Cetăţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!