Pavel Stratan si-a lansat noul album la Timisoara

De Zoltan Varga
Pavel Stratan si-a lansat noul album la Timisoara
Pavel Stratan a susţinut duminică seara la Porto Arte, un concert extraordinar de lansare a noului său album Amintiri din Copilărie Volumul 4, în faţa unui public entuziast şi numeros, evenimentul fiind urmat de o sesiune de autografe şi poze.

După ce s-a scuzat pentru mica întârziere cu care a început spectacolul, artistul şi-a început spectacolul în forţă, abordând cu un şăgalnic accent rusesc al românilor de peste Prut mai multe melodii graţie cărora a devenit cunoscut, dar şi câteva compoziţii incluse pe discul proaspăt lansat. Printre acestea din urmă s-a numărat Tipic moldovenesc, al cărei text a generat amuzamentul spectatorilor prin textul ei: „Eu de când mă ţin minte, mie mi-o plăcut numai băuturele care se-ncep cu litera „Ş“/Şi gin, şi votcă, şi lichior, şi bere, şi koniac, şi…restul“. Alături de piesele propriu – zise, Pavel Stratan a demonstrat că este un as şi-n stand – up – comedy, reuşind ca înaintea fiecărei piese să întreţină atmosfera cu aforisme şi poveşti din satul său natal. Una din melodii a fost dedicată „pentru toţi cei care s-au născut de ziua lor“, iar înaintea altei piese artistul a rostit: „Mă scuzaţi că am cântat în timp ce vorbeaţi“. Un alt moment ce a provocat amuzamentul celor din sală a fost acela când la faţa locului s-a făcut auzit scrâşnetul unui tramvai care trecea pe podul aflat în apropierea locaţiei, artistul mărturisind că s-a mutat recent în Băneasa şi acolo are parte de zgomot de avioane! Publicul a mai avut parte de o sumedenie de piese în care artistul ironizează obiceiul de„de a trage o duşcă“ (Eu beu, puţin câte puţin/ pân’ capul meu pe umeri nu mai pot să-l ţin) dar şi descrierea lirică a primei întâlniri de dragoste (Bluziţa scoate-o şi agaţ-o în cui/Fustiţza uite-o fost şi d-amu nu-i/Eu te ajut, tu numa’ zi că vrei/Şi-n trei secunde eşti numa-n cercei“).

„Multă lume m-a întrebat de unde îmi vine inspiraţia pentru piese şi cum îmi explic succesul acestora. Nu pot să zic decât că piesele mele sunt cele mai simple piese compuse în lumea asta, sunt cele mai sincere fiindcă au ca inspiraţie satul în care m-am născut“, a precizat Pavel Stratan pe scenă. Alături de el, pentru două melodii a urcat şi o fană care a primit aplauze furtunoase pentru interpretarea pieselor alături de artist, iar după spectacol artistul a oferit o sumedenie de autografe şi s-a fotografiat alături de cei care şi-au manifestat această intenţie. Discul Amintiri din Copilarie Vol. 4 conţine 12 piese noi, dintre care cinci sunt cântate alături de fiica sa, Cleopatra, iar printre cei care mai apar pe acesta se numără şi fiul artistului, Cezar, care conform celor rostite de Stratan pe scenă va avea parte de un proiect „care va uimi întreaga lume“.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase